DOAR IN ROMANIA: Condamnat la închisoare cu executare după ce a furat două batoane cu salam dintr-un magazin Profi. Cum s-a ajuns la această situaţie
Un bărbat de 61 de ani din Bârlad, judeţul Vaslui, a fost condamnat la închisoare în regim de detenţie după ce a furat două batoane de salam. Prejudiciul a fost recuperat integral imediat după comiterea faptei, însă hoţul nu a scăpat de dosar penal, deşi a încercat să se scuze spunând că a furat de foame.
Judecătoria Bârlad a decis condamnarea lui Laurenţiu M. (61 ani) la 5 luni şi 16 zile de închisoare cu executarea efectivă a pedepsei, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt. Magazinul Penny din Bârlad, unde hoţul a fost prins la scurt timp după ce a trecut de casele de marcat cu cele două batoane de salam în coş, fără să le plătească, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral imediat după prinderea în flagrant.
Sentinţa instanţei nu este definitivă, a fost deja contestată de bărbatul condamnat cât şi de procurori care cer o pedeapsă mai aspră. Şi asta pentru că bărbatul nu se află la prima încălcare a legii. De altfel, antecendetele penale au fost cele care i-au determinat pe judecători să aplice o pedeapsă cu executarea pedepsei, chiar dacă fapta este considerată una măruntă, valoarea prejudiciului fiind cu mult mai mică decât cheltuielile judiciare.
Fără ocupaţie, cu o situaţie materială precară, bărbatul de 61 de ani s-a ”specializat” în ultimii ani în furturi mici din magazinele alimentare din oraş, având acelaşi modus operandi: intră în magazine alimentare cu un coş de cumpărături şi încearcă să strecoare produse înşelând vigilenţa angajatelor de la casele de marcat. Sustrage salamuri, brânzeturi şi alte produse alimentare şi niciodată alcool, justificând atunci când este prins că membrii familiei nu au ce mânca acasă.
”Inculpatul M.L. a intrat în incinta magazinului aparţinând SC Profi Rom Food S.R.L. situat în municipiul Barlad şi de la raionul de produse alimentare a luat doua batoane de salam pe care le-a pus in cosul de cumpărături. Inculpatul a trecut de casele de marcat fara a achita bunurile, după care a introdus cele doua batoane de salam in sacoşa pe care o lăsase in compartimentul pentru bagaje. Prejudiciul cauzat, de 51,50 lei, a fost recuperat prin predarea bunurilor reprezentantei magazinului, astfel încât societatea prejudiciată nu s-a constituit parte civilă in procesul penal. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut fapta comisă şi a reconstituit modul de comitere a acesteia”, se menţionează în hotărârea instanţei.
La sfârşitul anului trecut, acelaşi bărbat a fost condamnat la 7 luni de închisoare, tot în regim de detenţie, după ce a fost surprins cu un coş în care avea produse alimentare neplătite. Atunci, hoţul a sustras salamuri şi caşacal în valoare de 150 de lei dintr-un magazin Berlin, din Bârlad.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: