JUSTITIE

Doarme la TUBULATURĂ! Vanghelie a fost REŢINUT: Îi mulțumesc lui Ponta, Oprea și Ghiță. Le doresc ce-mi doresc ei mie

mv

„Îi mulțumesc lui Victor Ponta, Gabi Oprea și Sebastian Ghiță și le transmit ce îmi doresc ei mie le doresc și eu lor”, a declarat primarul Sectorului 5 la ieșirea din sediul DNA.

„E România denunțurilor. Procurorul de caz a tras concluzia că se impune reținerea pentru 24 de ore. După o reținere, în mai toate cazurile se sesizează instanța pentru propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procedura a fost foarte rapidă. Domnul Vanghelie și-a solicitat dreptul de a nu face nicio declarație pentru ca să ia la cunoștință dosarul”, a declarat Cristian Ene, avocatul fostului social-democrat.

Marian Vanghelie a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore, după lungi percheziții la locuința sa. Acesta urmează să fie dus în arestul Poliției Capitalei, iar vineri va fi prezentat în fața magistraților Curții Supreme cu propunere de arestare preventivă. Primarul Sectorului 5 este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită.

Patru persoane, funcționari ai Primăriei Sectorului 5, una dintre acestea fiind vărul lui Vanghelie, Mircea Sorin Niculae, au fost reținute pentru 24 de ore în dosarul lui Marian Vanghelie

Potrivit unor surse judiciare în perioada 2007 – prezent, Vanghelie Marian-Daniel, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe Dumitru Marin să obţină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de sumei de aproximativ 2 miliarde de lei (noi); pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice Vanghelie Marian-Daniel percepe un „comision” de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de către Dumitru Marin, pe de altă parte; acest „comision” este plătit de către Dumitru Marian către Vanghelie Marian-Daniel prin intermediul unor persoane apropiate celor doi, respectiv prin intermediul lui Dinuţ Daniel-Nicolae şi Niculae Mircea-Sorin.

Acest comision a fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către Premier Palace S.R.L. (societate controlată, prin intermediul unor societăţi tip off-shore, de către Dumitru Marin) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de către Vanghelie Marian-Daniel, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Drept garanţie pentru plata „comisionului” de 20%, Marin Dumitru ar fi cedat controlul asupra uneia dintre firmele sale către şoferul lui Vanghelie.

Marian Vanghelie mai este suspectat, conform surselor citate, că împreună cu vărul său Mircea Sorin Niculae a achiziţionat o serie de bunuri mobile şi imobile din 2007 până în prezent, folosind sume provenite din mită. Bunurile erau apoi introduse în patrimoniul societăţilor comerciale controlate de cei doi, cu scopul de a ascunde originea lor ilegală.

Printre firmele care au beneficiat de astfel de contracte sunt societăţile Bucureşti S.A., Fashion Brand Management S.R.L. (la ambele asociat fiind Niculae Mircea-Sorin, cea din urmă fiind administrată în fapt de către Oana Niculescu-Mizil-Ştefănescu, partenera lui Vanghelie), CALEX BUSINESS S.R.L. (societate controlată de către Bodea Tiberiu, apropiat al lui Vanghelie Marian-Daniel) şi Economat Sector 5 S.R.L. (director general Ciocan Laura, persoană apropiată lui Vanghelie Marian-Daniel).

Oana Niculescu-Mizil-Ştefănescu ar fi acţionat în calitate de administrator de fapt al societăţii comerciale Fashion Brand Management S.R.L., administrând în fapt activitatea comercială a patru magazine care funcţionează sub marca Tartine et Chocolat, situate în Bucureşti, calitate care ar fi incompatibilă cu funcţia de parlamentar.  Ea ar fi efectuat operaţiuni financiare că acte de comerţ, cu scopul de a obţine pentru această societate foloase necuvenite.

VIDEO LA SURSA: http://www.comisarul.ro/politic/doarme-la-tubulatura/vanghelie-a-fost-re%C5%A2inut-ii-m_393250.html

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.