Documente INCENDIARE! Tovarășul Toader a fost PROPAGANDIST al PCR! Amănunte CUTREMURĂTOARE!
Documente INCENDIARE! Tovarășul Toader a fost PROPAGANDIST al PCR! Așa lua el 10 la examene! Amănunte CUTREMURĂTOARE! Tovarășul procuror Tudorel Toader în arhivele Partidului Comunist: „Ca membru PCR se achită conștiincios de sarcinile ce îi sunt încredințate, în adunările generale fiind combativ și cu spirit de inițiativă.”, dezvăluie Bogdan Constantin Dogaru pe G4Media.ro.
Actualul ministru al Justiției din România, Tudorel Toader a văzut lumina zilei în anul 1960, în localitatea Vulturul din Județul Vrancea. Urmează cursurile Școlii Generale din comuna Vulturul (1967-1975), Județul Vrancea apoi pe cele ale Liceului Industrial „Unirea” din Focșani (1975-1979). Stagiul militar l-a satisfăcut în perioada octombrie 1979 – februarie 1981 la U.M. 02841 din Turnu Severin, Jud. Mehedinți.
Din februarie 1981 și până în august 1982 a lucrat ca agent de asigurări la Sucursala ADAS Vrancea. În septembrie 1982 este admis la Facultatea de Științe Juridice din Iași. Susține licența în iunie 1986 obținând nota 10 la examenul de diplomă. Este repartizat apoi ca procuror la Procuratura Locală Panciu unde își desfășoară activitatea până în 1989 inclusiv.
Pe linie politică Tudorel Toader nu a fost un simplu membru de Partid ci a deținut poziții importante în aparatul UTC și PCR. A ocupat atât funcția de secretar al Biroului Organizației de Bază al UTC la Liceul „Unirea” din Focșani (1975-1979) cât și pe cea de secretar al Biroului Organizației de Bază al Asociației Studenților Comuniști de la Facultatea de Drept din Iași (1982-1986). A devenit membru cu drepturi depline în PCR în noiembrie 1984. La 18.01.1985 Comitetul Municipal Iași al Partidului Comunist Român îi eliberează carnetul de membru nr. 3705174.
De altfel aceste date sunt consemnate de el însuși în autobiografia din 30 martie 1989: „În perioada 1982-1986 am urmat cursurile de zi ale Facultății de Drept-Secția științe juridice din Iași. În perioada facultății am îndeplinit funcția de secretar al biroului organizației ASC de an”. (…) „Tot în timpul facultății, în luna noiembrie 1984, am fost primit în rândurile Partidului Comunist Român, fiind titularul carnetului de membru nr. 3705174, eliberat la 18.01.1985 de către Comitetul Municipal Iași al Partidului Comunist Român”.
În perioada 1986-1989 este membru al Organizației PCR-Justiție la Procuratura Locală Panciu. Structura PCR a Procuraturii Locale Panciu se subordona pe orizontală Comitetului Orășenesc Panciu al PCR iar pe linie verticală Sectorului Pentru Probleme Speciale Vrancea al PCR care dirija și controla activitatea organizațiilor de bază ale Securității, Justiției, Miliției și Armatei.
Destoinicia cu care a muncit pentru implementarea directivelor Partidului a determinat conducerea Comitetului Orășenesc Panciu a PCR să îl propună pe Tudorel Toader pentru a ocupa funcția de secretar al Biroului Organizației de Bază Procuratură-Justiție, în august 1989. Mai mult, după frecventarea cursurilor Universității Politice de Conducere în 1989, comunistul Tudorel Toader este încadrat ca propagandist PCR la cercul de învățământ politico-ideologic de la Consiliul Popular al Orașului Panciu.
Fapt interesant, actualul ministru al Justiției, a finalizat cursurile ideologice de la Universitatea Politică de Conducere cu nota 10, dovedind astfel că și-a însușit cu temeinicie tezele marxist-leniniste. Analizând „concepția PCR, a tovarășului Nicolae Ceaușescu cu privire la necesitatea înfăptuirii unei unități noi a partidelor comuniste și muncitorești” acesta consemna:
„Unitatea de acțiune în construirea socialismului și comunismului există și trebuie să se dezvolte în cadrul condițiilor concret istorice ale fiecărei țări, ale fiecărui partid comunist de guvernământ. Nu există șabloane … se pot trasa direcții de urmat pentru toate țările socialiste dar nici una dintre ele istoricește nu poate renunța la principiile fundamentale create de Marx, Engels, Lenin și de toată practica revoluționară.
Dezvoltarea în continuare a socialismului nu poate consta în a împrumuta forme și modele ale societății capitaliste ci trebuie să reevalueze calitativ formele și metodele societății socialiste”.
O altă temă analizată de Tudorel Toader a fost „Crearea unui nou sistem democratic de conducere a societății, unic în felul său, care asigură participarea întregului popor la conducerea tuturor sectoarelor de activitate, la înfăptuirea politicii interne și externe a Partidului și statului nostru socialist, realizare de importanță istorică a Epocii Nicolae Ceaușescu”.
Tovarășul procuror comunist vorbește despre „o serie de organisme ale democrației muncitorești care prin activitatea lor să realizeze principiul fundamental al conducerii societății noastre socialiste de către toate categoriile de oameni ai muncii. Acest mod de angajare a participării maselor populare la conducerea societății se subsumează în țara noastră principiului de maximă generalitate al înfăptuirii socialismului cu poporul și pentru popor”.
„O altă modalitate de participare a oamenilor muncii la actul decizional este consultarea periodică prin referendum, în problemele cele mai importante și prin marile adunări populare organizate de secretarul general al partidului” (adică de Nicolae Ceaușescu).
Cu alte cuvinte, tovarășul Tudorel Toader ne spunea în 1989 că întreaga putere se afla în mâinile poporului. Teoretic da…..practic….toată puterea era în mâinile dictatorului Nicolae Ceaușescu și a celor din preajma lui.
Ca și comunist, Tudorel Toader se bucura de aprecierea colegilor săi de muncă de la Procuratura Panciu. De exemplu un procuror, membru PCR în cadrul organizației Procuratură-Justiție, care figurează în perioada 1987-1989 și ca „S.A.” (sursă aprobată) în rețeaua informativă din Panciu a locotenent-colonelului Bulăreanu Gheorghe din cadrul Serviciului I (informații interne) al Securității Vrancea, a făcut o caracterizare pozitivă colegului Tudorel Toader la 30 martie 1989: „Arat că din luna septembrie 1986 îl cunosc pe tovarășul Toader Tudorel, procuror în cadrul aceleiași unități de procuratură ca pe un coleg bine pregătit profesional și politic cu comportare corectă și demnă în familie și societate.
În cadrul organizației de partid a avut atitudini critice și autocritice participând activ la dezbaterea problemelor puse în discuție”.
Atașamentul lui Tudorel Toader față de politica PCR rezultă și din caracterizarea făcută de secretarul principal al Procuraturii Locale Panciu, Popa Ștefan, membru PCR din 1967: „Cunosc pe tovarășul Tudorel Toader din luna septembrie 1986, de când a venit în această unitate de procuratură în funcția de procuror ca pe un tovarăș bine pregătit profesional și politic. Are o comportare foarte bună în familie și societate. Ca membru PCR se achită conștiincios de sarcinile ce îi sunt încredințate, în adunările generale fiind combativ și cu spirit de inițiativă”.
Faptul că oameni cu conexiuni directe cu fosta Securitate și cu vechime în Partid îi apreciau activitatea pe linie politică ne arată că Tudorel Toader era un om de încredere al regimului comunist din România în fruntea căruia se afla dictatorul Nicolae Ceaușescu.
Notă: Bogdan Constantin Dogaru este licențiat al Facultății de Arhivistică din București, promoția 2004, specializarea arhivistică-istorie; absolvent în 2008 al cursurilor de master (specializarea arhivistică contemporană) la aceeași facultate; autor al unor lucrări, studii și articole despre istoria evreilor, istoria societății civile (societăți, asociații, cluburi) și istoria serviciilor secrete.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: