JUSTITIENOUTATI

DOCUMENTUL CARE DINAMITEAZA POLITIA ROMANA: Șeful structurii cerea detalii dintr-un dosar de omor peste ”mâna” procurorului și a ofițerului de caz

Poliția Capitalei este o ”bombă cu ceas”! Directorul general împuternicit Bogdan Berechet i-a cerut adjunctului de la Serviciul Omoruri, Radu Gavriș, să justifice de ce nu i-a adus la cunoștință detalii operative dintr-un dosar de omor, iar documentul EXCLUSIV care-l ”inculpă” pe Berechet vă este prezentat acum de GÂNDUL.RO.

Potrivit surselor noastre, Radu Gavriș a răspuns – printr-un raport – că actele de urmărire penală și operative din acel dosar sunt nedestinate publicității, iar procurorul de caz cu care lucra polițistul a cerut confidențialitate totală.

În documentul obținut de GÂNDUL.RO, Gavriș îi explică șefului Poliția Capitalei că detaliile cerute de el nu puteau fi divulgate, ”desecretizarea” lor putând fi sancționată conform legilor aflate în vigoare. Distinct de această chestiune, este discutabilă solicitarea superiorului către ofițer, în contextul în care legea penală prevede clar că toate detaliile unei investigații penale sunt nepublice.

Grupările infracționale încearcă să saboteze din interior Serviciul
Bogdan Berechet nu poate solicita, conform legii, date operative sau judiciare dintr-un dosar aflat în curs, potrivit celor semnalate de Radu Gavriș. Informațiile apar la o zi după ce GÂNDUL.RO dezvăluia că Serviciul Grupuri Infracționale din cadrul Poliției Capitalei – care se ocupă cu destructurarea clanurilor interlope din București – acuză faptul aceste grupările infracționale încearcă să saboteze din interior Serviciul.

Reprezentanții instituției susțin că grupurile de interlopi se folosesc de relațiile pe care le au în politică, în presă și chiar în Poliție pentru a afecta activitatea acestora.

Vezi: HAOS IN POLITIE! Mascații din București au descins la adresa GREȘITĂ, nimerind acasă la un coleg …tot luptător SIAS

„Noi, polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale dorim să ne manifestăm nemulțumirea față de numeroasele atacuri și denigrări care ne-au fost aduse în ultimul timp în presă.

Suntem un serviciu relativ nou (înființat în anul 2013) și funcționăm cu mai puțin de 40 de polițiști care trebuie să ne ocupăm de toată problematica infracțională de la nivelul Bucureștiului în ceea ce privește așa zisele clanuri.

Am fost și încercăm să fim o echipă de profesioniști care nu au alt scop decât acela de a face curățenie în București și a asigura ceva mai multă siguranță cetățeanului.

Vezi: Cutremur la varful MAI! Înregistrări PE ASCUNS cu şefii Poliţiei Române făcute de clanul Duduianu!

Am încercat până în prezent să nu ne asumăm meritele acțiunilor noastre pentru a pune într-o lumină favorabilă întreaga Poliție a Capitalei și toți colegii noștri de la toate structurile.

”Reprezentanții grupărilor interlope încearcă să ne oprească din activitatea noastră”
Comunicatul Serviciului Grupuri Infracționale din cadrul Poliției Capitalei precizează și că au fost efectuate arestări în rândurile tuturor claurilor interlope din București, însă, din păcate, există și ”relații” pe care astfel de grupări și le-au construit ”în lumea politică, în presă și în rândul «colegilor» noștri”.

”Cu toate acestea, vă asigurăm că pe parcursul anilor am avut și avem rezultate deosebite care au fost evidențiate de sutele de persoane față de care s-au luat măsuri preventive și de milioanele de euro care au fost indisponibilizate pentru acoperirea prejudiciilor. În prezent se duce o luptă pentru discreditarea și desființarea noastră, atât din interiorul poliției cât și din partea lumii interlope care, prin intermediul relațiilor în toate sferele, încearcă să ne determine să ne oprim din activitatea noastră.

Vezi: POLITISTI UMILITI IN PROPRIA MASINA DE TREI TIGANI INTERLOPI / VIDEO HALUCINANT

Suntem cunoscuți în lumea interlopă ca fiind structura care a cercetat și efectuat arestări în rândul tuturor marilor grupări / clanuri din București (Duduieni, Pieni, Carani, Sportivi, Ștoacă, Chira, Calu, Cămătari, Vancică), iar numele nostru sperie orice reprezentant al lumii interlope.

Nu există clan prezentat în ultimele zile în presă care să nu fi fost lucrat de către noi și față de care să nu se fi luat măsuri consistente, atât pecuniare cât și față de membrii săi. Cu toate acestea, astfel de clanuri nu pot fi destructurate pe termen nelimitat deoarece sunt bazate pe o puternică componentă familială, membrii mai tineri iau locul celor în vârstă și totodată perioada deținerii este limitată. Prin relațiile pe care și le-au construit în lumea politică, în presă și în rândul «colegilor» noștri, reprezentanții grupărilor interlope încearcă să ne oprească din activitatea noastră”, se arăta într-un comunicat al Serviciului Grupuri Infracționale din cadrul Poliției Capitalei.

Vezi: Mădălin Voicu, radiografia lumii interlope. „Țiganii au un mod de viață…”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “DOCUMENTUL CARE DINAMITEAZA POLITIA ROMANA: Șeful structurii cerea detalii dintr-un dosar de omor peste ”mâna” procurorului și a ofițerului de caz

  • Adica ditamai dir gen al Politiei Capitalei nu are voie sa cunoasca ce fac efectivele din subordine, cum sunt cheltuite resursele? Raportul scapat in presa e doar o scuza, un subterfugiu al dir gen adj prins cu matza in sac. Berechet a fk ce trebuia.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.