OPINII

Doi cunoscuți jurnaliști, reactii EXTREM de dure la adresa doctorului Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat marți referitor la situația de la Găești, unde directorul centrului de vaccinare a decis să primească pe oricine la imunizare pentru a nu se irosi doze de vaccin, că este vorba de „management defectuos”…

Reacțiile la așa o enormitate nu au întârziat să apară. Jurnalistul Victor Ciutacu a avut o reacție, pe o rețea de socializare, foarte acidă la adresa „păpușelului” din vârful campaniei naționale de imunizare.

La rândul său, jurnalistul Mirel Curea a oferit explicații referitoare la modul în care este preparat propriu-zis vaccinul, arătând ca modul în care a procedat managerul Spitalului Găești, Laurențiu Belușică, este unul de salutat și de dat exemplu.

„Ai pornit o campanie penibilă de promovare”
„Băi, păpușel, cât tupeu trebuie să ai ca să acuzi un șef de spital de „management defectuos” fiindcă, în loc să arunce sărăcia aia de vaccin pe care nu ești în stare să convingi pe cineva să-l facă, l-a folosit întru înțeparea doritorilor? Țara asta cheltuie munți de bani să importe ca să aveți voi ce arunca la coș? Păcăliciule, rolul tău, cel puțin ăla oficial, e să organizezi logistic povestea și să dai tot concursul de care ești în stare pentru a convinge lumea să se așeze frumușel la coadă. Doar că nu are la ce. Ce ai făcut tu până acum?

Cu nelipsitul și inevitabilul Arafat lângă tine, ai pus-o de-o ceremonie ceaușistă penibilă de întâmpinare a poțiunii magice la fruntari. Urmată de transportul jenant în dubița de înghețată și distribuția la cutii de pizza. Ai dat gir unui site cu nume imposibil și facilități spre zero. Unde nu se poate programa nici dracu’. Fiindcă nu are la ce s-o facă. Ai pornit o campanie penibilă de promovare, cu tine cap de coloană într-o serie de videoclipuri jenante unde până și profesioniștii respectabili parcă-s mutanți, să popularizezi nimicul.

Dincolo de faptul că arăți ca o cocotă declasată îmbrăcat militar și dat cu strugurelul ăla lucios pe buze, tu însuți te-ai fofilat să te vaccinezi și te-ai băgat în seamă doar când ajunsese să râdă o țară întreagă de tine și de mascarada al cărei portstindard ești.

Habar n-am al cui ești și cine te-a împins în față, poate oi fi vreun meseriaș în branșa ta, dar toată campania asta pe care ți-au pus-o în brațe e un eșec colosal. Că să nu mai spun că, sub augusta cârmuire a eroului din lupta sângeroasă pe care n-o găsește nimeni în documentele războiului, ai contribuit copios la ridiculizarea unei instituții creditată odinioară cu respectabilitate și încredere.

Mândra Armată Română a ajuns, în anii de grație 2020-2021, să verifice babele la declarațiile pe proprie răspundere, să dea onorul la dubița cu pinguini și, într-un final apoteotic, să se dea cu ruj pe buzițe înainte să joace-n spoturi publicitare de lumea a treia”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

„Gestul este unul de salutat, de urmat, nicidecum de sancționat”
„Vaccinul vine în formă concentrată în flacoane de 45 de mililitri. După diluare se obțin cinci doze. Doza necesară efectuării unui vaccin (diluat) se extrage cu un ac steril și se inoculează celui vaccinat. Orice cantitate neutilizată de vaccin, rămasă în flacon, trebuie eliminată obligatoriu în decurs de șase ore de la diluare.

Este evident, dacă nu chiar la mintea cocoșului, că gestul managerului Laurențiu Belușică de a nu arunca la chiuvetă dozele rămase este unul de înțelegere superioară a rolului unui medic în fața misiunii sale, într-o catastrofă de talia pandemiei cu care se confruntă omenirea.

De aceea actul său este unul de salutat, de urmat, nicidecum de pedepsit.

În cazul în care acest medic va fi sancționat ce vor înțelege colegii săi de breaslă, că trebuie să arunce vaccinul și să tragă apa după el? Când mii de vieți depind de prețiosul leac?”, a declarat Mirel Curea.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.