DOLIU. A MURIT un fost fotbalist CELEBRU dupa ce a fost bătut cu bestialitate
Fostul fotbalist argentinian Tomas Felipe ”Trinche” Carlovich a decedat vineri în urma rănilor suferite, el fiind internat la terapie intensivă şi în comă indusă după ce a fost lovit în cap de un tânăr care i-a furat bicicleta, relatează EFE.
„A fost idolul nostru. Suntem foarte emoţionaţi. (…) Este adevărat că devenise un mit”, a declarat Eduardo Bulfoni, preşedintele lui Central Cordoba, club pentru care Carlovich a jucat în mai multe perioade, scrie agerpres.ro.
Atacul asupra fostul mijlocaş, în vârstă de 74 de ani, a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în provincia centrală Santa Fe.
Juan Carlos ”Tate” Lescano, fost coleg cu Carlovich la Central Cordoba, a povestit cum i-a sărit în ajutor acestuia, care a fost lovit în cap de un tânăr, a căzut şi s-a izbit cu capul de pavaj. ”Când am ajuns la el, era cu ochii deschişi, dar inconştient. A fost tot timpul inconştient până l-au dus la spital”, a spus Lescano.
”Tatăl meu avea o bicicletă nouă, dar acesta nu era un motiv pentru a-l agresa, din moment ce i-au fost furate alte patru biciclete vechi”, a declarat fiul fostului jucător, Bruno Carlovich, la canalul 5RTV.
Carlovich era considerat un simbol pentru fotbalul din provincia Santa Fe. Deşi a evoluat în cea mai mare parte a carierei la echipe de divizie inferioară, el a fost foarte apreciat de figuri ilustre ale fotbalului argentinian, printre care Diego Maradona. Acesta i-a trimis recent un tricou cu mesajul ”Trinche, ai fost mai bun decât mine!”.
Carlovich (sau Karlovic) s-a născut la Rosario, în Argentina, pe 20 aprilie 1949, din părinți de origine croată. Tomas Felipe Carlovich a fost cel pe care însuși uriașul Diego Armando Maradona l-a numit „cel mai bun fotbalist din istorie”. În 1993, când se afla deja spre apusul carierei, Maradona a ajuns la Newells Old Boys, iar un ziarist local exaltat a menționat că „cel mai mare fotbalist din istorie” a ajuns acolo, la „leproși”, clubul unde, peste ani avea să fie legitimat prima oară și Messi. „Cel mai bun istorie a jucat deja la Rosario. Se numește Carlovich!”, a spus atunci Maradona.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: