DOLIU IN BISERICA ORTODOXA ROMANA! A SUFERIT O MOARTE EXTREM DE VIOLENTA IN URMA CU PUTIN TIMP! DUMNEZEU SA-L IERTE!
UN PREOT ȘI SOȚIA LUI AU MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT ÎN APROPIERE DE SLOBOZIA. CEI DOI SE ÎNTORCEAU DINTR-UN PELERINAJ.
Un preot și soția lui au murit într-un accident în apropiere de Slobozia. Cei doi se întorceau dintr-un pelerinaj de la Ierusalim.
Identitatea victimelor s-a aflat la câteva ore de accident. Oamenii legii au aflat că preotul și preoteasa veneau dintr-un pelerinaj la Ierusalim. Cei doi au aterizat pe aeroportul din Otopeni, își luaseră mașina și se îndreptau către casă, în Tulcea. Preotul slujea în comuna tulceană Peceneaga.
Accidentul de circulație a avut loc miercuri dimineață, la ieşirea din Slobozia Nouă, în judeţul Ialomiţa, pe DN 21. La câteva ore a devenit publică informația că victimele accidentului erau un preot și soția lui, iar acesta a fost identificat drept părintele din localitatea Peceneaga, potrivit publicației Tulcea Noastră.
Părintele a pierdut controlul volanului
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, părintele a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbindu-se de o autoutilitară.
„Cele două persoane din autoturism erau încarcerate, fiind nevoie de executarea unor manevre complexe de scoatere a trupurilor vătămate dintre fiarele mașinii” se arată într-un comunicat al Poliției.
„Păcat de aşa necaz. Părintele era un om bun şi era iubit de toată lumea. Vestea a căzut peste oamenii din localitate ca un fulger. Dumnezeu să îi odihnească în pace, pe amândoi”, a declarat primarul comunei Peceneaga.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: