DOLIU în justiţie – Cunoscut avocat, fost judecător, ucis de COVID-19
Avocatul Cătălin Şerban, fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, unde era internat de mai multe zile pe secţia de Terapie Intensivă, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Omul de afaceri Romeo Dunca anunţase în urmă cu câteva zile că oferă recompensă 10.000 de lei persoanei care va dona plasmă pentru salvarea avocatului, transmite news.ro.
Potrivit medicilor, starea avocatului Cătălin Şerban a fost una gravă, după ce a fost diagnosticat cu COVID – 19 şi, deşi a primit plasmă şi a fost ajutat să respire cu un plămân artificial, organismul său a fost mult prea slăbit, astfel că în cursul zilei de vineri, a decedat.
În urmă cu o săptămână, familia şi prietenii au lansat un apel disperat în spaţiul virtual.
”Cei care aţi trecut prin infectarea cu Covid, sub orice formă, faceţi un gest de umanitate şi donaţi plasmă. Căutăm cu disperare plasmă cu anticorpi pentru un tânăr infectat Covid, avocat Cătălin Şerban, 44 de ani, soţ şi tată, fără alte boli asociate, aflat în stare gravă la ATI Spital Victor Babeş Timişoara. Sperăm din suflet să primească, să îi mai fie de folos. Se încearcă orice variantă, în asemenea situaţii”, este mesajul postat pe Facebook de prieteni.
Omul de afaceri Romeo Dunca, candidat din partea PNL la Consiliul Judeţean Caraş – Severin, a anunţat că oferă o recompensă de 10.000 de lei persoanei care donează plasmă în acest caz.
Cătălin Şerban avea 44 de ani şi a fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara între 2009 şi 2012, când a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă.
În 2015 a fost condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie în dosarul Moldomin.
După ce şi-a ispăşit pedeapsa, el s-a înscris în Baroul Mehedinţi unde a activat ca avocat.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: