INTERNATIONALSTIRI

Doliu în lumea muzicii. A MURIT UN CUNOSCUT ARTIST

Toboşarul Hal Blaine, devenit celebru pentru colaborările sale cu artişti de seamă din muzica secolului al XX-lea, precum Frank Sinatra, Elvis Presley, The Beach Boys, Simon & Garfunkel şi Neil Diamond, a murit la vârsta de 90 de ani, informează vulture.com.

Potrivit revistei Rolling Stone, familia legendarului toboşar de studio Hal Blaine, al cărui nume real a fost Harold Simon Belsky, a confirmat moartea acestuia prin intermediul unui mesaj publicat luni pe Facebook.

Hal Blaine, un foarte prolific muzician de studio, a înregistrat partiturile pentru tobe folosite în zeci de melodii care au devenit celebre în lumea întreagă, precum „Be My Baby”, interpretată de trupa The Ronette, şi două piese ale duoului Simon & Garfunkel – „Mrs. Robinson” şi „Bridge Over Troubled Water”.

Membru al The Wrecking Crew, un important grup de instrumentişti de studio care au marcat industria muzicală din Los Angeles în anii 1960 şi 1970, Hal Blaine a înregistrat frecvent pentru producătorul Phil Spector şi The Beach Boys, apărând inclusiv pe legendarul album „Pet Sounds” al acestei trupe.

Inclus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 2000, Hal Blaine poate fi auzit şi pe alte piese celebre, precum „He’s a Rebel” (The Crystals), „The Way We Were” (Barbra Streisand) şi „Strangers in the Night” (Frank Sinatra).

Toboşarul american, prezent pe fiecare album premiat cu Grammy la categoria „Înregistrarea anului” între 1966 şi 1971, a fost recompensat şi cu un premiu Grammy pentru întreaga carieră în 2018.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.