DOLIU in PNL. A murit unul dintre cei mai longevivi primari din România
Tragedie în politică! A murit unul dintre cei mai longevivi politicieni din România. Anunțul foarte trist a fost făcut chiar de familia acestuia. S-a stins la vârsta de 72 de ani,
Este vorba despre primarul comunei hunedorene Romos, Mircea Părânjan. Acesta a încetat din viaţă duminică. Familia sa a dat tragica veste.
Mircea Părânjan a fost primar al comunei Romos din anul 1996, fiind cel mai logeviv primar din România. S-a născut în data de 16 aprilie 1948, la Stremț, în județul Alba.
Ce meserie avea la bază
Potrivit antena 3, primarul a fost de meserie inginer agronom, iar din 1996 a fost ales de șapte ori consecutiv în fruntea Primăriei comunei Romos. Ultimul mandat şi l-a câştigat la scrutinul din 27 septembrie 2020.
Din păcate, Părtânjan avea probleme de sănătate.
Într-un interviu din 2019, fostul primar dezvăluia secretul carierei sale îndelungate în fruntea localităţii Romos: fapta bună. Cel puţin asta spun sătenii care l-au tot ales.
Primarul s-a declarat de acord: “Eu nu sunt de-al locului, m-am născut la Teiuş, iar romoşenii sunt mândri şi nu-i consideră de-ai lor pe venetici decât după ce trăiesc măcar 50 de ani printre ei. Dar pe mine m-au adoptat. Ca primar, nu poţi să le dai neapărat pâine, dar poţi să le dai utilităţi, să le faci viaţa mai uşoară, şi îşi obţin ei pâinea apoi”, mărturisea el.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: