POLITICA

Doliu in politică. Un cunoscut lider politic a murit fulgerator in urma cu putin timp

Este doliu mare în politică după ce s-a aflat că un cunoscut lider politic a murit în urmă cu puțin timp. Acesta era în vârstă de doar 51 de ani.

Doliu in politică. Un cunoscut lider politic a murit. Avea doar 51 de ani. Este vorba de Marian Iordache, fostul primar din Medgidia. Potrivit Antena 3, acesta a murit, în această seară, în timp ce lua masa.

Cei prezenți au apelat imediat numărul unic de urgență 112 și au încercat să îi acorde primul ajutor. Eforturile lor au fost însă în zadar.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, Marian Iordache s-a înecat cu mâncare în timp ce lua cina, acasă.

În vârstă de 51 de ani, Iordache a fost, în ultimii patru ani, consilier al primarului din Cernavodă.

De asemenea, fostul primar al municipiului Medgidia era în prezent consilier județean în Constanța din partea PNL.

Marian Iordache a fost primarul municipiului Medgidia în două mandate consecutive, între anii 2008 și 2016.

O situație tragică de acest gen trebuie să ne facă extrem de atenți atunci când vien vorba de acordarea tehnicilor de prim-ajutor în cazul în care o persoană se îneacă cu mâncare. Potrivit medicului Luisa Simion există o serie de pași care trebuie avuți în vedere atunci când ne aflăm într-o astfel de situație și care ne pot salva viața.

„Dacă suntem singuri în casă, ar trebui să sunăm la 112. Dacă avem pe cineva, atunci cel de lângă noi va trebui să analizeze extrem de rapid dacă e o situație amenințătoare de viață sau crede că poate rezolva cu mâinile goale. Dacă tușește eficient înseamnă că o parte din aerul care e în plămâni va putea să iasă. Dacă vedem că tusea e ineficientă, atunci trebuie să sunăm la 112”, a spus medicul. Luisa Simion a explicat că este interzis cu desăvărșire să se bea apă în momentul în care ne găsim într-o astfel de situație.

Capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.