Doliu în presa din România! A MURIT UN CUNOSCUT JURNALIST
Doliu în presa din România. Unul dintre cei mai vechi jurnaliști a trecut la cele veșnice. Este vorba despre Bogdan Lupescu, fost redactor-șef la Opinia studențească și jurnalist cu o experiență de peste 25 de ani la Formula AS.
Cu toate acestea, el nu a fost străin de problemele de sănătate. Bogdan Lupescu a suferit un transplant de ficat în 2014, la Spitalul Fundeni, când avea vârsta de 40 de ani.
Bogdan Lupescu, jurnalist cu experiență de 25 de ani, a murit
Cu acea ocazie, jurnalistul a scris un material complex în revista Formula As, intitulat „Un transplant numit Înviere”, în care a prezentat experiența prin care a trecut pe patul de spital.
Bogdan Lupescu s-a născut la Câmpulung și a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În timp ce era student și învăța tainele presei, Lupescu a lucrat între 1996 și 1999 la revista „Opinia Studențească”, un adevărat hub de presă al studenților ieșeni care are o tradiție de peste 45 de ani.
El a fost și redactor-șef la „Opinia”, jurnal pentru care au mai scris, printre alții, jurnaliști precum fostul purtător de cuvânt al guvernului Liviu Iolu, Răzvan Chiruță (Newsweek România, ex-România Liberă) sau Anca Simina.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: