Doliu în România! A murit o cunoscută cântăreaţă de muzică populară
Doliu în muzica populară românească:
O îndrăgită artistă a murit fulgerător! Solista a fost și profesoară de muzică, iar acum foștii ei elevi sunt îndurerați în urma trecerii sale în neființă.
Lumea muzicii populare este în doliu, după ce interpreta de muzică populară Elena Ionescu-Cojocaru a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. Solista s-a stins din viață din cauza unor probleme cardiace. Regretata cântăreață a înființat și coordonat grupurile pentru elevi ”Altițe dobrogene” și ”Fiii Dobrogei”. De asemenea, Elene Ionescu-Cojocaru și-a dedicat o parte din viață copiilor.
Artista a fost profesoară de muzică, astfel că acum foștii ei elevi sunt îndurerați în urma trecerii sale într-o lume mai bună. Unii dintre cei care au cunoscut-o și iubit-o pentru ceea ce era, dar și pentru vocea și talentul său au transmis mesaje sfâșietoare pe rețelele de socializare.
”Un om bun, un profesor excelent, o mamă pentru toți elevii ei”
„Dumnezeu să o odihnească pe cea care ne-a îndrumat pașii pe acest drum al muzicii populare! Un om bun, un profesor excelent, o mamă pentru toți elevii ei! Drum lin printre stele, doamna profesoară Elena Ionescu Cojocaru! Regrete eterne! Dumnezeu să o odihnească in pace”, este mesajul unei foste eleve a Elenei Cojocaru.
Interpreta de muzică populară s-a născut în comuna 23 August, judeţul Constanţa şi şi-a făcut studiile la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din Capitală, la secţia Pedagogie, având examenul de diplomă în anul 1976.
Vezi: DOLIU IN MINISTERUL DE INTERNE! O nouă TRAGEDIE în România, A MURIT un EROU. Dumnezeu sa-l ierte!
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: