GENERAL

Doliu în România. A murit un partizan al libertății. Regretul unui aprig luptător anticomunist

Unul dintre cei mai curajoși luptători împotriva comunismului, Elena Arnăuțoiu, a murit la vârsta de 100 de ani, având un mare regret.

Elena Arnăuţoiu s-a stins din viață la vârsta de 100 de ani. Aceasta a reprezentat un adevărat simbol al luptei anticomuniste, sora fraţilor Petre și Toma Arnăuţoiu, liderul grupului de rezistență anticomunistă armată de la Nucșoara, frații care au condus cea mai lungă şi puternică rezistenţă anticomunistă din Europa, între anii 1949 şi 1958. Trista veste a fost făcută puublică de reprezentanți ai Memorialului Închisoarea Pitești.

„Elena Arnăuțoiu a trecut la Domnul la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani. Dumnezeu să o odihnească! Vom reveni cu detalii legate de înmormântare pentru cine dorește să participe”, a scris Memorialul Închisoarea Pitești pe pagina de Facebook.

În lagăre şi-a pierdut patru fraţi şi pe ambii părinți. În august 2016, aceasta a fost decorată de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru curajul de a lupta împotriva regimului comunist. Vă readucem aminte că preț de aproape 10 ani, mai exact între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara, oamenii s-au împotrivit cel mai mult regimului comunist. Cei care au luptat atunci împotriva sistemului au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.