DOLIU Tânăr student medicinist, MORT după ce s-a infectat cu coronavirus. Lucrase ca voluntar
În urmă cu patru zile, pe 22 decembrie, Societatea Studenților Mediciniști Iași anunţa că Alex Ţandura, voluntar în prima linie în lupta împotriva Covid-19, a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
Tânărul de 20 de ani, care era student la Asistență Medicală Generală în cadrul UMF Iași, a fost internat timp de aproape două săptămâni la secția ATI a spitalului Sfântul Spiridon, ventilat mecanic pentru Covid care, în evoluție s-a negativat, dar a avut și alte patologii asociate.
În ciuda eforturilor medicilor, Alex nu a mai putut fi salvat.
Societatea Studenților Mediciniști Iași este profund îndurerată, întrucât Alex Țandura, colegul nostru în vârstă de doar 20 ani, a pierdut astăzi lupta cu COVID-19 și a plecat prea devreme dintre noi.
Acesta era unul dintre cei mai activi voluntari ai Departamentului de Medicină de Urgență (U.P.U. – SMURD) din cadrul SSMI și student la Asistență Medicală Generală, UMF Iași.
Urăm sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați și mult curaj pentru a înfrunta aceste momente! Drum lin, Alex!”, a fost anunţul făcut pe Facebook de SSMI.
Sursa: observatornews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: