NATIONAL

Doliu urias în medicină. S-a stins din viata o MARE PERSONALITATE a lumii medicale din Romania

Profesorul Dan Olteanu a murit luni, la vârsta de 80 de ani, reputatul profesor fiind șeful Disciplinei de Medicină Internă din cadrul Spitalul Universitar din București,

Dan Olteanu a fost fondatorul școlii moderne de Medicină Internă și creatorul Secției de Gastroenterologie din Spitalul Universitar.

Societatea Română de Medicină Internă a transmis un mesaj, trecând în revistă o parte dintre realizările medicului.

„Pios omagiu Profesorului Doctor Dan Olteanu, acum, cand Destinul sau l-a mutat intr-o STEA! O STEA ce nu se va stinge niciodata si va lumina mai departe, destinele atator generatii!

Profesorul Dan Olteanu, Seful Disciplinei de Medicina Interna din cadrul Spitalul Universitar din Bucuresti, a fost fondatorul scolii moderne de Medicina Interna de peste patru decenii, un mentor desavarsit pentru generatii intregi de studenti si medici, fascinati de talentul sau profesional si didactic. A fost creatorul Sectiei de Gastroenterologie din Spitalul Universitar.

Cuvintele sunt prea putine si prea sarace pentru a exprima intreaga noastra recunostiinta, a medicilor pe care i-a format cu o rara competenta, cu o mare rabdare si cu o totala daruire; a sutelor de studenti carora le-a conturat devenirea, a miilor de pacienti carora le-a daruit zile si ani….

Ne inchinam cu profund respect in fata personalitatii sale si il rugam pe Bunul Dumnezeu sa-i ocroteasca vesnicia!Lumina lina, Domnule Profesor!” a fost mesajul Societății Române de Medicină Internă pe pagina de Facebook.

Dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.