Domnule Iohannis, de ce vreți să băgați holocaustul pe gâtul românilor?
Declarații Klaus Iohannis în Israel (8.03.2016, vizită la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim): „O coincidență face ca în această zi, când am vizitat această mare casă a memoriei martirilor evrei, România să preia în mod oficial, într-o ceremonie care se desfășoară diseară la Berlin, președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului. Cele două momente de astăzi mai înseamnă, însă, un lucru foarte important. Înseamnă că noi, ca națiune, ne opunem ignorării deliberate a trecutului. Înseamnă totodată că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate și responsabilitate.(…) Dar nu este doar o întâmplare această potrivire de date. Ea arată de fapt cât de angajată este România pe calea asumării trecutului, comemorării victimelor Holocaustului, luptei împotriva antisemitismului şi xenofobiei, protejării moștenirii culturale evreiești, iar demersurile concrete făcute de autorităţile române în această direcţie de peste un deceniu sunt recunoscute pe plan international.(…) Proiectul meu de țară – România educată – are implicații și asupra temei Holocaustului.(…) Sunt pe deplin hotărât să sprijin înființarea în România a unui Muzeu al Evreilor și Holocaustului. Voi discuta cu Guvernul să avem un plan concret cât de curând. (Klaus Iohannis, vizită la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim.
Declarații Klaus Iohannis în SUA (31.03.2016, vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington): „Suntem în anul în care România deține președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului. După Memorialul «Yad Vashem», aceasta este a doua instituție de prestigiu din domeniu pe care o vizitez în decurs de o lună şi asta nu este o coincidenţă. Cele două vizite reprezintă un semnal foarte important pe care România îl transmite. În primul rând, suntem foarte hotărâți în asumarea propriului trecut, a onorării memoriei victimelor Holocaustului și luptei împotriva manifestărilor antisemite și xenofobe. În al doilea rând, așa cum am subliniat și în discuțiile pe care le-am purtat cu conducerea Muzeului, vreau să fructificăm potențialul extraordinar pe care ţara noastră îl are de a se profila ca un centru regional performant şi pregătit să combată orice formă de antisemitism, xenofobie, discriminare şi ură. Am amintit despre progresele pe care ţara noastră a reușit să le facă într-un timp extrem de scurt și despre legislația în domeniu, una dintre cele mai avansate în spațiul european. Vreau să spun clar că nu ne vom opri aici. (…) În acest sens, am lansat ideea organizării unei structuri educaționale instituționalizate pentru cursuri și training-uri pentru funcționari, oameni politici, diplomați, personalul din structurile de ordine și siguranță publică, având ca temă istoria Holocaustului, combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a discriminării, a urii.” (Declaraţia de presă a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută la finalul vizitei la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C.
Există o decizie a vreunui Tribunal Internațional care a condamnat definitiv România pentru holocaust? Nu! Atunci de ce se dorește impunerea cu orice preț a holocaustului în România? Nu Mişcarea Legionară din România fost declarată „fascistă“ la Nürnberg, ci Grupul Etnic German, succedat oficial de FDGR-ul condus de Klaus Iohannis în anul 2007! Conform sentinţelor Tribunalului de la Nürnberg, singura organizaţie de pe teritoriul României care a fost declarată ca fiind „fascistă“ și care a putut avea un rol în prigonirea evreilor a fost Grupul Etnic German. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat și patrimoniul acestuia confiscat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai I al României. Comuniştii nu au făcut altceva decât să aplice acest Decret-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, care nu le-a aparţinut, ei nefiind la putere în momentul istoric respectiv. Acest patrimoniu a fost preluat după evenimentele din decembrie 1989 de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), care s-a autodeclarat ca succesor al Grupului Etnic German! Acest abuz s-a petrecut în anul 2007 prin cârdășia dintre F.D.G.R., Primăria Sibiu – ambele conduse de Iohannis Klaus Werner – și Judecătoria Sibiu.
Președintele Klaus Iohannis nu ratează nici un muzeu al holocaustului pe unde s-a plimbat (Israel, S.U.A.) și vrea să ne fericească și pe noi cu unul, ca supliment, pe lângă o moschee și un templu masonic uriaș. Ba, mai vrea și școala holocaustică!!! Știe că sioniștii l-au făcut președinte și mai vrea un mandat, așa că execută tot ce-i ordonă stăpânii lumii.
Domnule președinte K.W. Iohannis, atunci fă și o sinagogă la dimensiuni planetare, după care dă un ordin să se construiască un Buddha enorm între Intercontinental și Teatrul Național, măcar să știm o treabă și să vedem cu toții „România lucrului bine făcut“!
Cine l-a mandatat pe domnul Iohannis Klaus Werner să transmită, prin comportamentul său, mesaje de învinovățire a întregului popor român? Participant la Holocaust poate a fost bunicu’-său care s-a înrolat voluntar în Waffen S.S.! Bunicii mei nu au omorât evrei și nici nu i-au trimis în lagărele germane, ca să fie foarte clar!!! Iohannis poate să-și tot pună cenușă în cap și pentru că a declarat oficial FDGR-ul lui ca succesor al organizației naziste Grupul Etnic German, dar să nu tragă în mizeria asta România! Ce tupeu grosier pe acest personaj sinistru! El este oficial urmaș al hitleriștilor, cu acte de succesor parafate de o instanță de judecată, da’ s-a dus cu basca în mână la evrei, pozează în mare luptător împotriva antisemitismului și vrea să impună un muzeu al holocaustului în Romania. Adică antecesorii și neamurile lui înrolate în Waffen S.S. i-au ucis pe evrei prin lagăre și pe front, dar vinovați sunt românii din colonia peste care a fost numit Gauleiter! Altă nedumerire – asupra căreia apologeții holocaustului păstrează o tăcere de mormânt – este că Hitler a avut în armata sa și soldați evrei (cf.http://thegreateststorynevertold.tv/as-many-as-150000-jews-served-in-hitlers-military/;http://www.amazon.de/Hitlers-Jewish-Soldiers-Descent-Military/dp/0700613587; Lives of Hitler’s Jewish Soldiers: Untold Tales of Men of Jewish Descent Who Fought for the Third Reich (Modern War Studies) pe http://www.amazon.com/Lives-Hitlers-Jewish-Soldiers-Hardcover/dp/0700616381; ).
În mod normal, după apariţia Ordonanţei Guvernamentale 31/2002, după fățuirea ei prin Legea nr. 107/2006 şi, mai cu seamă, după promulgarea Legii 217/2015, prima organizaţie din România despre care ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu Parchetul General spre a fi interzisă ar fi fost tocmai Forumul Democrat al Germanilor din România, în frunte cu fostul său președinte, Klaus Werner Iohannis, pentru reactivarea organizației hitleriste Grupul Etnic German. Situația este deosebit de gravă fiindcă evreii din România știau de aceste fapte încă din vara anului 2010: Evreii din România au decorat un hitlerist autodeclarat! Însă acum, după ce l-au decorat și ca primar, cum scrie în articol, îl invită la toate sărbătorile lor, iar ipocritul nu pregetă să participe cu kipa așezată fățarnic pe creștet.
Sunt oare dovezi evidente pentru prigoanirea evreilor în România? „Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că nici un document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanțelor românești, pentru motivul că era evreu! Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici «măcar» un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce știam cu toții până în 1990, anume că în România regimul mareșalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat «o oază de liniște» (apud istoricul evreu Braham Randolph), un «colac de salvare» (rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o însuși președintele evreu Shimon Peres, care le-a mulțumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. (Nota redacției: Aici puteți viziona declarația oficială a lui Shimon Peres: https://www.youtube.com/watch?v=EEGXrAD2yJk) După cum se știe, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacția unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înțelegem din această neconcordanță între președintele Israelului și activiștii Holocaustului?“” (Ion Coja, România, colonie a Israelului?). Mai mult decât atât: chiar fatidica cifră de „6.000.000 de evrei uciși“ – deci, referitoare nu doar la „holocaustul din România“, ci la holocaustul în genere, este minimalizată de una dintre denigratoarele acerbe a României, filosoafa Hannah Arendt. Aceasta scrisese, în iunie 1964, că „numărul total al victimelor Soluţiei Finale este o simplă presupunere – între patru şi şase milioane – şi nu a fost niciodată confirmat…“ (vezi Hannah Arendt,Eichman la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului. Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, pag. 5 – s.n., M-A. M). Oare de ce impetuosul în a-i acuza pe români Alexandru Florian – fiul cominternistului Radu Florian – nu îi face plângere penală, în baza O.U.G. 31/2002, și lui Gabriel Liiceanu fiindcă a publicat, retipărit și răseditat de „enșpe” ori această carte a marii filosoafe Hannah Arendt, unde, iată!, minimalizează Holocaustul cu Haș mare?! Nici în Germania – unde, de la Bismarck încoace, lichelismul este politică de stat – nu se mai ține cont de legile slugarnice care protejează propagandă holocaustică, deoarece, iată, în octombrie 2015, nepotul marelui rabin Moshe Menuhin și fiul celebrului violonist Yehudi Menuhin – elevul lui George Enescu –, Gerhardt Menuhin, a publicat cartea care le-a creat un șoc profund sioniștilor, TELL THE TRUTH AND SHAME THE DEVIL: „Spune adevărul și rușinează diavolul“ (http://www.amazon.com/Tell-Truth-Shame-Devil-2015/dp/193778729X). Iar mesajul lui Gerhard Menuhin este acesta: „Holocaustul este cea mai mare minciună și extorcare de bani din Istoria Lumii“. Iată că sunt și evrei onești!
Klaus Iohannis, sluga umilă, cum singur a recunoscut și care reprezintă – chipurile! – România, știe să-și asume doar angajamente peste tot pe unde se plimbă. Doar obligații pentru țara noastră, drepturi nu! El este de acord cu jefuirea petrolului și pădurilor românești de către austriecii lui, acceptă cu ușurință emigranți în România, moschee la București, vrea să edifice un muzeu al holocaustului și susține predarea acestuia în școli, în paralel cu retragerea Istoriei României din programa școlară așa cum dorește „guvernul lui“! Am ajuns să fim obligați să plângem morții altora, în timp ce pe eroii noștri nu-i mai pomenește nimeni și președintele neamț (de fapt, e doar sas, nu neamț) refuză recunoașterea lui Avram Iancu ca erou național! Dacă vorbești de poetul Radu Gyr riști să faci pușcărie fiindcă așa vor sioniștii, deși el a fondat teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc din Europa interbelică! Indivizi ca Alexandru Florian, Radu Ioanid sau Maximilian Katz ne obligă să-i căinăm pe morții lor și au croit chiar o lege strâmbă (așa-zisa lege antilegionară) pe care au promovat-o prin trădătorul Crin Antonescu, același care l-a scos din joben și pe coada de topor Iohannis! Au ajuns evreii sa facă legi în Țara Românească și să ne amenințe cu pușcăria dacă vorbim altceva decât ceea ce ne dau ei voie! Marioneta Iohannis, pus președinte tot de ai lor, le cântă în strună și pune bazele celui mai dur stat polițienesc din istoria țării noastre!
Cea mai grava problemă este cea a holocaustului pe care Iohannis vrea să-l bage pe gât românilor, deși germanii lui au vinovăția pentru crimele în masă, dacă acestea s-au comis. Pe teritoriul României nu au existat lagăre și România nici nu a trimis evrei în lagărele germane. Singurii evrei care au ajuns în lagărele de concentrare au provenit din nordul Transilvaniei, fiind deportați de horthyști, zona respectivă fiind sub administrație ungară în urma Dictatului de la Viena din anul 1940.
Care sunt scopurile insistenței cu care Klaus Iohannis bântuie muzeele holocaustului din Israel și S.U.A., fără să rateze unul și promisiunile pe care le face evreilor de acolo? Unul ar putea fi colonizarea României de către evrei, așa cum arată profesorul Ion Coja în articolul său pomenit mai sus.
Un alt scop poate să fie și acesta: „Încă din 1993, la Ministerul Afacerilor Externe s-a depus o cerere de către unele organizații evreiești, pretinzându-se plata unei despăgubiri de 1,5 miliarde de dolari pentru Holocaust. Nu se știe dacă i s-a dat sau nu vreo rezolvare. Ceea ce se știe este că s-au intensificat continuu presiunile asupra guvernului, ajungându-se ca astăzi culpa României pentru holocaust să fie legiferată, iar orice alt punct de vedere să devină un delict. În acest timp, activele țării au ajuns în mâna străinilor“ (Conf. univ. dr. Alexandru Amititeloaie, Dogma holocaustului și delictul negării sale). Nu este exclusă nici cumularea ambelor scopuri.
Insistența cu care Klaus Iohannis promoveză idea holocaustului săvârșit de români împotriva evreilor atestă clar că el, Iohannis, nu reprezintă interesele țării în fruntea căreia se află, ci interese străine și ostile poporului român! Iată și argumente suplimentare! Klaus Iohannis a numit doi evrei în fruntea celor mai importante servicii secrete. Eduard Raul Hellvig (S.R.I.) și Mihai Răzvan Ungureanu (S.I.E.) sunt de etnie evreiască și au fost angajați/bursieri ai evreului ungur din S.U.A., George Soros alias György Schwartz. Românii au ajuns să se teamă până și să-i numească evrei, de parcă ar fi un secret de stat sau ceva rușinos! S-a ajuns pur și simplu la terorizarea românilor, prin poliția gândirii numită Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), încât oamenilor le este frică să spună despre cineva că este evreu, ca să nu fie acuzați de antisemitism. Eu cred că cei care gândesc astfel sunt chiar ei antisemiți și comit un act de discriminare, fiindcă a fi denumit evreu nu este ceva rușinos și nici denumirea în sine nu este peiorativă! Adică, dacă le spui celor din Israel că sunt evrei înseamnă că-i jignești? Nu înțeleg de ce își ascund chiar ei identitatea, aici în România, sub nume românești sau pseudo-germane, când ar trebui să fie mândri că fac parte din „poporul ales“, așa cum este numit în Biblie. Legăturile lui Klaus Iohannis cu George Soros sunt la vedere, ong-urile acestuia fiind invitate la discuții după demisia guvernului Ponta, chipurile ca reprezentanți ai „străzii“. Sanda Pralog, prima directoare a lui Soros în România, este consiliera lui Klaus Iohannis la Cortoceni (http://www.wowbiz.ro/foto-ea-este-cea-mai-bogata-consiliera-a-lui-klaus-iohannis-sandra-pralong-are-case-de-sute-de-mii-de-euro-in-america–elvetia-si-romania–dar-si-3000_179078.html). Ați observat că pentru acești agenți de influență antiromâni se găsesc întotdeauna posturi la vârf, chiar și atunci când nu-i votează nici dracu’ și ratează fotoliile din Parlament?
De parcă nu era suficientă promovarea evreilor din România în posturi cheie, iată că și evreii israelieni se bucură de protecție la nivel înalt în fața legilor! Arestarea preventiva e valabilă doar pentru cetățenii români, israelienii ciorditori sunt imuni. Imunitatea le-a fost conferita de Î.C.C.J.-ul Liviei Stanciu, cucoana aia care și-a băgat creditorul la pușcărie ca să nu-i plătească datoria (cazul Rarinca) (http://www.agerpres.ro/justitie/2016/03/30/iccj-respinge-cererea-dna-de-arestare-in-lipsa-a-israelienilor-implicati-in-dosarul-lui-truica-20-16-45)!
Dar nu doar pe plan extern președintele României flutură așa-zisul holocaust al românilor, ci și aici în țară! „Acum 75 de ani, în București au avut loc atrocități și fapte inumane, comise în zilele de 21 – 23 ianuarie 1941, de către legionari și acoliții lor. Samavolnicia persecuțiilor și actele de o violență extremă, săvârșite pe criterii etnice, s-au soldat cu decesul a peste o sută de evrei și rănirea gravă a numeroși supraviețuitori. Virulența climatului antisemit și atmosfera opresivă în care trăiau etnicii evrei din acele timpuri au culminat cu aceste scene barbare, care au dovedit în fapt incapacitatea societății de a apăra valori și principii fundamentale ale lumii moderne“ (…) România este o țară care a făcut în ultimul deceniu progrese foarte importante în domeniul recunoașterii și asumării Holocaustului și cred cu tărie că suntem astăzi în măsură să împărtășim și altora din experiența noastră. O bună oportunitate este preluarea de către România, în acest an, a președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, o organizație în care țara noastră poate fi o voce solidă și responsabilă. Îmi doresc ca în acest mandat să putem afirma voința noastră de a combate mai intens și mai eficient fenomenele de antisemitism, de negare a Holocaustului, de xenofobie și extremismele de orice fel“. Mesajul președintelui a fost adresat participanților la evenimentele comemorative organizate la Templul Coral din București de consilierul prezidențial Andrei Muraru. („Iohannis: Îmi doresc să combatem mai intens antisemitismul, xenofobia și extremismele“ – http://www.agerpres.ro/politica/2016/01/21/iohannis-imi-doresc-sa-combatem-mai-intens-antisemitismul-xenofobia-si-extremismele-16-16-05)
Iată aici muncă de cercetare istorică pentru aflarea adevărului în ceea ce privește pogromul de la București: http://ioncoja.ro/pogromul-de-la-bucuresti-o-diversiune-cominternista-criminala/
Același autor și aceeași cercetare serioasă, pe bază de mărturii despre pogromul de la Iași! Domnul, profesor Ion Coja a adunat mai multe mărturii de la martori oculari ai vremurilor. Iată aici una care arată că pogromul de la Iași a fost făcut de trupele germane încartiruite în oraș, nu de Armata Română:https://arhivaneamulromanesc.wordpress.com/dezvaluiri/ion-coja-%E2%80%9Eadevarul-despre-pogromul-de-la-iasi-iunie-1941-asa-cum-l-a-cunoscut-dr-epifanie-e-cozarescu%E2%80%9C/
Ca să nu se spună că am folosit o sursă unică privind evenimentele din anul 1941, iată și poziția scriitorului evreu Teșu Solomovici privind implicarea/neimplicarea generalului Ion Antonescu în pogromul de la Iași: „Dacă ar fi dorit cu adevărat să evacueze întreaga populație evreiască a Iașiului, generalul Antonescu ar fi realizat-o fără să aibă vreo zbatere de conștiință, simplu, ar fi semnat un ordin și ar fi urmărit ca ordinul să se și execute – în fond orașul se afla pe linia frontului, justificări militare de tot soiul s-ar fi găsit (și în fața cui ar fi trebuit să se justifice?). Pentru a «purifica» orașul de evrei, dictatorul României nu avea de ce să comploteze cu subalterni periferici în ierarhia militară declanșarea unui pogrom. Un aventurier fanatic ca Horia Sima ar fi putut s-o facă, nu generalul Ion Antonescu“ (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-07-23/a-ordonat-generalul-antonescu-declansarea-pogromului-de-la-iasi.html).
O să înlocuim excursiile la Doftana, unde fuseseră închiși ilegaliștii comuniști, cu vizitele copiilor la muzeele holocaustului? „Ministerul Educaţiei (MEN) va încuraja integrarea studiului Holocaustului, în special a Holocaustului din România, în curriculum-ul liceal şi gimnazial şi va asigura diseminarea, în sistemul de învăţământ, a broşurii care conţine rezumatul raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România. Acesta este obiectivul Protocolului de cooperare cu Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite şi cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» semnat miercuri, 23 octombrie, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Washington, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Broşura ce va fi distribuită în şcoli va fi realizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel». Ministerul Educaţiei, sub coordonarea celor două instituţii partenere, va organiza excursii de studiu la Memorialele Holocaustului din România şi din străinătate pentru elevii de liceu şi profesorii lor“
Pentru ce poporul român trebuie să trăiască cu complexul vinovăției colective, indus prin manipulări și interpretări proprii de către urmașii bolșevicilor evrei, aceia care au comis adevăratul holocaust, cel împotriva neamului românesc?! Și de ce se aliniază acestor tendințe însuși președintele României?!
Marius Albin MARINESCU – sursa: justitiarul.ro
VEZI SI: Șoc în Franța! Imigranți musulmani înarmați cu bâte lovesc localnicii francezi la Paris (Video)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: