Douazeci de politisti, trimisi la Paris pentru combaterea infractiunilor comise de TIGANI în Franta
Douăzeci de poliţişti români au fost trimişi la Paris, luni, pentru a sprijini Poliţia franceză în cazurile în care sunt implicaţi tigani din România, care, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, comit pe teritoriul Franţei, în general, fapte de cerşetorie, furturi şi înşelăciuni.
„Douăzeci de poliţişti români vor participa la cea de-a cincea misiune de tip suport operativ – patrulare, în perioada 2 decembrie a. c. – 31 ianuarie 2014, în Paris, Franţa. Aceştia vor însoţi autorităţile de resort pariziene în activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică şi vor acorda sprijin şi asistenţă directă în instrumentarea cauzelor de natură judiciară, în care sunt implicate persoane de cetăţenie română”, informează Poliţia Română.
Surse din rândul poliţiştilor care au participat la misiunile anterioare organizate în Franţa au declarat, pentru MEDIAFAX, că infracţiunile comise de cetăţenii români sunt considerate fapte „cu pericol social scăzut”, asimilate „micii infracţionalităţi”, care, prin natura lor, ies însă foarte mult în evidenţă.
Potrivit aceloraşi surse, în timpul misiunilor din Franţa, au fost văzuţi cerşetori români care se băteau pentru un loc în faţa magazinelor de lux, precum şi alţi români care furau băuturile de pe mesele clienţilor aşezaţi la terase.
În acelaşi timp, potrivit anchetatorilor, au existat şi cazuri în care, prin înşelătorii de tip „alba-neagra”, infractorii români au reuşit să ia de la unii turişti sume de până la 2.000 de euro. Din punct de vedere al modului de operare descris de poliţişti, românii se poziţionau pe poduri, în zone circulate, iar jocul „alba-neagra” se făcea pe o bucată de cauciuc. În momentul în care apăreau poliţiştii, aceştia aruncat imediat în apă cauciucul respectiv, pentru ca, în lipsa probelor, infracţiunea să nu poată fi dovedită.
Potrivit IGPR, poliţiştii care participă la misiuni internaţionale de aces gen „au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie, ce a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie”.
În cadrul misiunilor susţinute cu ajutorul poliţiştilor delegaţi de IGPR în perioada estivală şi în cea a sărbătorilor de iarnă, la Paris, infracţionalitatea comisă de cetăţenii români pe teritoriul francez a scăzut cu 10 la sută.
Anul acesta, poliţiştii români au desfăşurat misiuni similare în Marea Britanie, Italia, Belgia, Elveţia, Finlanda, Austria şi Bulgaria.
Sursa: Mediafax
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: