MEDICAL

Dovada ca medicii NU se vaccineaza

Cea mai reticentă categorie profesională față de vaccinare este cea a medicilor. Afirmația este susținută chiar de Institutul Național de Sănătate Publică, ale cărui raportări arată procente de doar 7-8% din cadrele medicale care s-au vaccinat în ultimii ani. Dintre acestea, cel mai probabil rămâne un procent de 3% medici care au acceptat imunizarea.

Potrivit strategiei de vaccinare anti-Covid a Guvernului, medicii și asociațiile profesionale ale acestora ar trebui să se găsească în prima linie a convingerii populației că trebuie să se vaccineze. Ceea ce puțini știu este că aceeași medici sunt extrem de reticenți față de orice vaccin, nu numai față de cel anti-Covid. Astfel, potrivit analizei sezonului gripal 2018-2019, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, în urma datelor obținute de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, doar 7,9% dintre medici și cadre medicale au acceptat să li se administreze vaccinul antigripal. Cei mai mulți vaccinați au fost persoanele cu vârste de peste 65 de ani – 56,2%, și bolnavii cronici – 32,9%, dintr-un total de 1.329.630 persoane vaccinate. Date asemănătoare au fost raportate de Institutul Național de Sănătate Publică și în sezonul următor, 2019-2020. Astfel, dintr-un total de 1.543.535 persoane vaccinate, doar 8,5% au fost medici și cadre medicale, adică asistente, infirmiere și brancardieri. Și în acest sezon, ponderea vârstincilor vaccinați a fost de 54,3%, iar a bolnavilor cronici, de 34,5%. Procentul infim de medici și cadre medicale care se vaccinează este extrem de îngrijorător, având în vedere că apar întrebări asupra reticenței acestora față de imunizare. Și asta în contextul anunțatei megacampanii de vaccinare împotriva virusului SARS-Cov-2, a cărei dificultate constă în convingerea populației că imunizarea artificială este benefică și nu comportă riscuri majore, așa cum a anunțat Guvernul în Strategia de vaccinare anti-Covid.

Au dispărut infecțiile respiratorii și gripa

Potrivit celor mai recente informări ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în ultima jumătate a lunii noiembrie 2020 au fost înregistrate scăderi masive ale infecțiilor respiratorii și ale cazurilor de gripă, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în săptămâna 16.11.2020 – 22.11.2020, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 43.954, cu 48.9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (86.002). Totodată, în săptămâna 23.11.2020 – 29.11.2020, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 31.874, cu 63.9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (88.394). Conform datelor INSP, numărul de persoane vaccinate antigripal până la data de 29.11.2020 a fost de 864.796, acestea făcând parte din grupele la risc.

Medicii de familie: numai vaccinarea ne scapă!

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, dr. Sorin Hâncu, ne spune că motivul reducerii uriașe a numărului de cazuri de infecții respiratorii și gripă ar fi purtarea măștilor. ”Explicația este că, de teama infectării cu Covid, oamenii au respectat regulile, au purtat mască, a existat distanțarea fizică, au stat mai mult în case și nu a mai existat posibilitatea transmiterii comunitare a gripei. O parte s-a și imunizat, că au făcut vaccin. La fel și în cazul infecțiilor respiratorii, care se transmiteau de la om la om. Covidul este mai agresiv și o să ne păzim de el vaccinându-ne. Singura cale de scăpare este numai vaccinarea și noi am și declanșat o campanie pentru a susține vaccinarea anti-Covid”, ne-a declarat dr.Sorin Hâncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.