MEDICAL

DR. Anthony Fauci, despre coronavirus: „Dacă toată lumea l-ar contracta,…o mulțime de oameni ar muri”

Dr. Anthony Fauci, expertul principal în boli infecțioase din SUA, a explicat de ce nu este posibilă imunizarea naturală a populației.

Orice încercare de a obține imunitate colectivă la coronavirus ar duce la pierderi masive, avertizează Anthony Fauci, potrivit CNN.

Potrivit epidemiologului șef al Statelor Unite, dacă SUA ar permite imunizarea naturală a populației, prin expunerea unei majorități la virus, numărul morților ar fi masiv, în special în rândul persoanelor vulnerabile.

„Dacă toată lumea l-ar contracta, chiar și cu procentul relativ mare de oameni fără simptome… o mulțime de oameni vor muri”, a spus Fauci.

Anthony Fauci susține că prea mulți oameni fac parte din categoriile de risc, iar infectarea cu COVID-19 ar fi fatală pentru majoritatea dintre ei.

„Te uiți la Statele Unite ale Americii cu epidemia noastră de obezitate așa cum a fost. Cu numărul de persoane cu hipertensiune arterială. Cu numărul de persoane cu diabet. Dacă toată lumea s-ar infecta, numărul morților ar fi enorm și total inacceptabil,” a subliniat epidemiologul.

Imunitatea colectivă este atinsă când aproximativ 70% până la 90% din populație devine imună la o boală, fie prin infecție, fie prin recuperare sau vaccinare. Când se întâmplă asta, este puțin probabil ca virusul să se răspândească la persoane care nu sunt imune, deoarece pur și simplu nu există suficienți transportatori infecțioși pentru a ajunge la ele.

Deocamdată nu se știe dacă supraviețuitorii Covid-19 au imunitate, deși unii au susținut ideea imunizării colective prin expunere la coronavirus. Un astfel de scenariu ar reprezenta un dezastru pentru spitale. Medicii ar fi copleșiți de numărul imens de pacienți, iar oamenii ar muri nu doar din cauza coronavirusului, dar și din cauza altor infecții, susține epidemiologul.

Sursa: dcnews.ro

 

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.