Dragnea A FOST UMILIT CRUNT DE GREII Europei. Cuvinte GRELE care-l vor bântui toată viaţa. Breaking news
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat să vorbească la Congresul Socialiştilor Europeni, de la Madrid, unde a avut o intervenţie în cadrul panelului legat de echitate în Europa, iar la finalul discursului, chiar în timp ce cobora de pe scenă, a fost huiduit de eurodeputatul S&D Ana Gomes, din Portugalia.
„Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a strigat Ana Gomes, în spaniolă. Eurodeputatul a confirmat, pentru Libertatea, că ea este cea care a strigat şi că acesta a fost mesajul ei.
Liviu Draganea a fost singurul vorbitor care nu a folosit una din limbile de circulație internațională, ci limba sa maternă. În timp ce majoritatea participanților au luat cuvântul vorbind în engleză, Dragnea a ales să lis e adreseze europenilor în limba română. „Voi începe să vorbesc în limba mea, pentru ca oamenii din ţara mea să înţeleagă”, a explicat el în faţa delegaţilor., conform sursei citate.
Potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, liderii PES nu au ascultat traducerea. „Suntem după 15 ani de dominație a Dreptei care a distrus valori, speranțe și destine. Trebuie să le spunem tuturor cum Dreapta a distrus Europa. (…) Salariul a crescut, pensiile au crescut. Am arătat că un guvern social-democrat poate face lucruri bune. PSD în România va câștiga alegerile. (…) Trebuie să demonstrăm Dreptei că suntem mai buni ca ei. Dreapta ne vrea divizați!”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: