GENERAL

Dragnea, declarații furibunde despre Petre Daea. „L-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul”

Liviu Dragnea nu uită și nu iartă. Fostul lider al social – democraților a făcut recent declarații furibunde despre Petre Daea. Ce a avut de spus despre actualul ministru al Agriculturii al PSD, cel pe care chiar el l-a promovat și susținut pentru primul mandat în această funcție. Dragnea susține că acesta l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu pentru a-i lua locul.

„Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot”
La mai bine de un an de când a ieșit pe poarta penitenciarului ca om liber, Liviu Dragnea vorbește public despre situația actuală din România și de pe scena politică a țării. Recent, fostul lider al PSD a vorbit despre un fost coleg de partid, spunând că este una dintre marile sale dezamăgiri.

Dragnea susține că ar fi auzit că Petre Daea, cel pe care l-a promovat și susținut pentru prima funcție din Ministerul Agriculturii, l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu doar pentru a-i lua locul.

„Pentru mine Daea este o mare dezamăgire! Face totul doar de impresie! (…) Știți cui trebuie să spuneți? Celor care bagă în pământ și se chinuie, celor care nu trăiesc nici cu un zâmbet al lui Daea, nici cu o vorbă meșteșugită a lui Daea nu trăiește. Oamenii ăștia se chinuie.

Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot. El urmărește doar banii! (…) Am vorbit cu el înainte să vină ministru și ce faci: stai un an, doi pe acolo și nu faci nimic. Sunt vorbe prin piață că Daea l-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul. Chesnoiu era un băiat foarte interesant, chiar dacă era total sub papucul lui Chesnoiu. Ciolacu a început să fie foarte supărat pentru că Stănescu se dezvoltase foarte mult pe agricultură și Ciolacu era supărat pentru că lua măsuri Chesnoiu care îl ajutau pe Paul Stănescu. L-au distrus pe Chesnoiu pentru a-i tăia aripile lui Stănescu.”, a spus Liviu Dragnea, la DC News.

Ce spune despre Traian Băsescu
Liviu Dragnea nu l-a uitat nici pe Traian Băsescu. Fostul lider PSD rămâne convins că fostul președinte a fost cel care a comandat condamnarea sa la închisoare, însă a adăugat despre acesta că a fost un patriot „care a tras pentru țara asta”, în ciuda faptului că „toate metodele lui au fost greșite”.

„Traian Băsescu este un om care mie mi-a făcut foarte mult rău. Condamnarea la referendum a fost comandată de el și susținută până la capăt, dar nervii nu pot să-mi întunece rațiunea. Băsescu a fost un patriot. Pot să mă înjure mulți, așa turnător cum a fost. La mintea lui, așa cum a văzut el, a avut o viziune greșită. El a tras pentru țara asta. Toate metodele lui au fost greșite, dar intenția a fost bună. Nu a fost nici cu unii, nici cu alții.

Da! V-o spune unul căruia Băsescu i-a distrus viața. Îmi pare rău ce i se întâmplă familiei lui, e inadmisibil. Se procedează mai rău ca la mafioți. Nu, nu pot spune despre cineva ceea ce știu că nu-i adevărat și știu sigur că este în cealaltă parte!“, a adăugat Dragnea, la DC News

Sursa: impact.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.