Dragul nostru politician, te URAM!

Dragă omule din Guvern, din Parlament, de la Președinţie, dragă fostule și actualule demnitar,

De multă vreme vreau să te întreb o chestie: cum poţi trăi știind că te urăște o ţară întreagă? Pe vremea când nu existau reţele de comunicare, erai înconjurat doar de pupincuriștii tăi, de slugoi, de oamenii care îţi cărau servieta și îţi lingeau pantofii. Urechile nu-ţi auzeau decât triluri de preamărire, iar ochii nu vedeau decât chipurile lor umile și slugarnice. Erai înconjurat, cum s-ar spune, de multă apreciere, de prețuire, ba chiar de dragoste și respect. Cel puţin așa alegea să înţeleagă fiinţa ta îmbuibată de narcisism.

Dar astăzi, astăzi, nu mai poți alege să înțelegi așa. Astăzi există internet, există rețele de socializare, oamenii se exprimă liber și chiar ți se pot adresa direct. Nu-ți mai poți refugia fundul sub balele admirative ale servitorilor. E suficient să deschizi un browser de net, ca să-ți țâșnească în față valuri puternice de dezgust, de scârbă incomensurabilă, de furie și de ură.

Te urâm, dragă politicianule român, te urâm din tot sufletul, cu pasiune, cu determinare și cu consecvență, cum numai pe cineva odios poți urî. Iar ura asta crește în noi, pe zi ce trece, tot mai mare și mai mare.

Cum te simți oare știind cum ești privit de cei în numele cărora minți, de cei pe care îi jefuiești zilnic, de cei pe care îi umilești, îi strivești și îi calci în picioare? Cum îți alunecă pe gât delicatesurile cumpărate din banii muribunzilor de cancer, știind cât de mult te urăște poporul tău? Cum îți stă curul ăla arogant pe canapelele pufoase ale limuzinei, când știi cât de mult te urăște chiar șoferul care o conduce? Când te trezești noaptea să te piși, în vila ta cu 7 camere, cumpărată din banii amărâților care mor de foame, nu simți cum te taie un fior pe șira spinării? Nu ai senzația că te privesc din întunericul luxos milioane de ochi plini de ură?

Cum poți trăi așa? Cum te poți bucura de putere, de banii furați, de copii, de familia ta, de viață, de victoriile și jegoasele tale hârjoane politice, de tâlhării, ȘTIIND că milioane de oameni te privesc cu scârbă?

Înainte să existe rețele sociale, puteai să trăiești fericit în coconul tău de lux, pentru că nu știai ce simțim pentru tine. Lumea ta și cu lumea noastră nu se intersectau niciodată. Dar acum, acum se intersecrează în fiecare secundă. Acum știi. ȘTII CÂT DE MULT TE URÂM. Și că suntem mulți. Suntem noi, tot poporul tău. Și am da orice să nu îți mai vedem figura scârboasă. Dacă ai crăpa mâine, am primi știrea cu ochii uscați. Poate chiar cu zâmbet. Nu ar fi exclus nici să ți se umple mormântul de scuipați.

Cum? A sunat prea dur ce am spus? Ți se pare prea mult? Dar nu e decât adevărul, dragul nostru politician, indiferent cum te-ar chema. Și tu ȘTII că așa e. Cum poți trăi ȘTIIND cât de mult te urâm?

De Simona Tache