OPINII

„Drama Foișor”, o nouă manipulare ordinară?/Directorul pus de Firea, elementul-cheie al regiei

Jurnalistul Liviu Avram a scris deja pe Facebook niște frânturi de informații:

„În emoția produsă în suflețelele noastre de carnagiul de la Spitalul Foișor, strecor și eu câteva crâmpeie de informație, ca să rămână aici pentru cine e interesat mai degrabă de fapte decât de emoții:
– Spitalul Foișor nu e în subordinea Ministerului Sănătății, ci al Primăriei Capitalei. Nu știu regimul acestor spitale în perioada pandemiei, dar bănuiesc că cine e interesat poate afla.
– Managerul spitalului e moștenit de pe vremea Gabrielei Firea.
– Managerul spitalului s-a opus (câteva ore bune, aflăm din surse îndoielnice) transformării „Foișorului” în spital Covid.
– Câtă vreme pacienți despuiați, întinși pe tărgi, au putut fi filmați îndelung de camerele de luat vederi ale televiziunilor, putem spune că transferul bolnavilor a fost managerizat impecabil din punctul de vedere al libertății presei.
Așa cum am zis, astea sunt doar crâmpeie de informație, n-ai ce face cu ele în acest stadiu, dar mai vedem mâine ce putem afla. Noapte bună…”

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.