Drama! Un politist local din Buzau sufera de o boala rara, care-l face sa nu mai poata manca shaorma
Uneori viaţa este nedreaptă! O dovedeşte cazul lui W.C.S., un poliţist local din Buzau, căruia medicii tocmai i-au dat o veste teribilă: nu mai are voie să mănânce şaorma. El suferă de o boală rară, care îi poate pune viaţa în pericol şi la o simplă înghiţitură de şaorma.
Drama lui W.C.S. este cu atât mai mare cu cât acesta, ca orice alt poliţist local, este dependent de şoarma. „Tentaţia e teribilă, rezist foarte greu şi e abia a doua zi de când am renunţat la şaorma. Mama cu care locuiesc, săraca, nu mai poate dormi noaptea, din cauză că plescăi zgomotos în somn, din cauză că visez că mănânc şaorma cu de toate”, spune aproape plângând W.C.S.
Şi de parcă toate astea nu ar fi fost suficiente, de când s-a aflat de boala lui, poliţistul local este evitat de colegi şi superiori. „Dom’le”, spune un coleg de secţie al lui W.C.S., „eu nu ştiu cum e cu boala asta, dar dacă se ia şi nu mai pot apoi nici eu să mănânc şaorma? Chiar nu vreau să rămân fără motive de a mai trăi.”
VEZI SI: NEREGULI GRAVE: UN POLITIST LOCAL, CERCETAT PENTRU FURT, ALTUL URINEAZĂ ÎN GHIVECELE DE FLORI
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: