„Du-te dracu’ d-aici, de pinguin, ca te facem!”. Marturia spargatorului care l-a ucis in bataie, in arestul Militiei, pe Gheorghe Ursu: „Ni s-a spus – «trebuie sa aplicati teroare unui individ care a dat in regimul tarii!». Era agatat de pat si batut aproape zilnic – totul supravegheat de afara”

Cazul Gheorghe Ursu incapsuleaza esenta regimului comunist: teroare, crime impotriva umanitatii, represiune sistematica. Exact opusul sentintei date de Inalta Curte de Casatie si Justitie in iulie 2023.

„Locotenent-cololonel Creanga Mihail, seful arestului IGM si seful tuturor aresturilor din tara, mi-a spus: «Mariane, impreuna cu Radu Gheorghe – zis Gicuta, un alt delincvent de drept comun, ca si mine, tot spargator de case -, veti forma o echipa in care trebuie sa aplicati teroare si regim represivo-restrictiv vizavi de un individ care a dat din regimul tarii si a demigrat clanul ceausist».” „L-am bagat in priza imediat. Il bateam si eu, si Gica, alternativ. Avand dispozitiile astea de teroare vizavi de Ursu din partea lu’ colonelul Creanga Mihail si a lu’ Tudor Stanica.” „«Spala, ma, imediat camera!». «Pai, n-am carpa!» «N-ai carpa? Da-ti camasa jos si spala camera, du-te dracu’ d-aici, de pinguin, ca te facem!».” „Aproape zilnic, Ursu Gheorghe era batut. Cum? Sistem IGM. Tot acest program era supravegheat permanent de afara. Periodic, de trei-patru ori pe saptamana, eram scosi si furnizam note informative cu privire la ceea ce relata Ursu Gheorghe.” „A fost de multe ori batut de Gicuta la testicule.” „L-a obligat, de fata de mine, pe defunct, pe Ursu, sa execute in mai multe randuri felatie.” „Vreau sa spun ca perioadele astea de teroare si de schingiuire si de maltratare, care curgeau zilnic, alternau cu multe zile amiabile.” „Era batut si in ancheta, bineinteles. Era frecvent luat din celula, dus la… El a fost anchetat in paralel.” „Ostentativ a fost intarziata ducerea lui Ursu Gheorghe, spre a fi salvat, la Jilava, asta e problema unor corifei ai Militiei si ai Securitatii.”

Afirmatiile de mai sus ii apartin infractorului de drept comun Marian Clita, cel care in noiembrie 1985, la comanda ofiterilor de Militie si Securitate ai regimului comunist, l-a batut pana l-a omorat, in arestul Militiei, pe disidentul Gheorghe Ursu.

In marturia sa din 1995, Clita a relatat cu lux de amanunte cum el si un alt spargator de case, amandoi informatori ai Militiei ceausiste, au primit misiunea sa aplice „teroare si regim represivo-restrictiv” impotriva unui cetatean care tinuse un jurnal critic la adresa regimului si isi exprima public opiniile. In arest, sub supravegherea mai multor anchetatori din Securitate si Militie, Gheorghe Barbu a fost torturat, umilit si batut pana a fost omorat.

La 38 de ani dupa aceste fapte, in iulie 2023, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a decis – sentinta definitiva – sa-i achite pe cei doi ofiteri de Securitate care au coordonat crima. Motivele judecatorilor: Gheorghe Ursu n-a fost disident, ci infractor de drept comun, arestarea sa nu s-a produs din ratiuni politice, iar Securitatea nu practica in anii 1980 represiune sistematica.

Dincolo de sentinta ICCJ – caracterizata oficial de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului drept un moment-cheie in reabilitatea regimului din 1945-1989 – raman faptele.

Aktual24.ro va prezinta in cele ce urmeaza filmul asasinarii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, asa cum a fost ea spusa chiar de cel care i-a aplicat lovitura decisiva, infractorul Marian Clita. Asa cum se va vedea, intregul sir de evenimente probeaza exact opusul celor scrise de judecatori in motivarea sentintei din iulie 2023: Gheorghe Ursu a murit torturat la ordinul Securitatii si al Militiei, platind cu viata pentru indrazneala de a-si spune opiniile intr-un stat unde represiunea se facea sistematic si salbatic.

Cazul Gheorghe Ursu incapsuleaza, de fapt, esenta regimului existent in Romania in 1989 si, prin densitatea de elemente-cheie care caracterizau societatea comunista, ar justifica oricand introducerea sa in manualele de istorie. De la turnatorii care puteau nenoroci un om si pana la carieristii gata sa calce la propriu pe cadavre, de la cenzura si pana la inscenarile pregatite celor descoperiti ca au opinii critice regimului, de la teroare si violenta pana la uciderea opozantilor – totul este condensat intr-o tragedie derulata pe parcursul unui interval socant de scurt. Din momentul in care o colega invidioasa l-a turnat pe Gheorghe Ursu si pana cand acesta a fost ucis de regimul comunist au trecut doar 11 luni.

O poveste din Romania comunista: o persoana invidioasa toarna un coleg la Securitate, un securist descopera o oportunitate de reabilitare, alti colegi accepta sa devina informatori, sistemul se pune in miscare

Povestea incepe in decembrie 1984, cand Parguta Croitoru, o desenatoare dintr-un institut de proiectare, ii fura unui coleg pe nume Gheorghe Ursu, dintr-un sertar al biroului sau, un jurnal personal. Parguta si o alta colega, Elena Petre, ii sustrag lui Ursu caietul atunci cand acesta nu se afla la serviciu. Il rasfoiesc si descopera ca acesta facea insemnari zilnice in care critica dur regimul comunist si pe dictatorul Nicolae Ceausescu, scriind despre toate lipsurile si restrictiile pe care le indura romanii. Gheorghe Ursu ii injura chiar, in notitele sale, pe Ceausescu si cei din jurul sau. Dar Parguta Croitoru si Elena Petre mai descopera ceva ce le confirma o banuiala mai veche: Ursu n-are o parere nici despre colegii sai de birou.

Invidioase pe el pentru ca era de o conditie intelectuala superiora si frecventa cercurile unor scriitori importanti, dar si nemultumite ca de multe ori Gheorghe Ursu le trata de sus, cele doua se hotarasc sa mearga la securistul institutului unde lucrau si sa-si toarne colegul.

In Institutul pentru Sistematizare Locuinte si Gospodarire Comunala, toata lumea stie informal ca inginerul Ursu este mai slobod la gura. Are deasupra biroului sau un citat din Simon Bolivar care vorbeste despre dictatura, iar in birou face adesea remarci critice la adresa regimului comunist. Insa caietul cu insemnari este deja altceva – reprezinta o dovada scrisa.

Al doilea moment-cheie al povestii are loc acum. Parguta Croitoru merge la Ion Dumitraciuc, ofiterul de Securitate arondat institutului, care are misiunea sa-i urmareasca pe angajati. Parguta e prietena cu securistul, familiile celor doi se viziteaza regulat, iar acum e momentul „sa i-o traga” nesuferitului din birou. La randul sau, Dumitraciuc are motivele lui sa se bucure cand primeste caietul. In trecut a lucrat la Directia de Informatii Externe (DIE), crema Securitatii, si petrecea mult timp in strainatate, unde oportunitatile de afaceri si invarteli erau din abundenta. Dar a fost prins, la un moment dat, cu matrapazlacuri si retrogradat la Securitatea interna, trimis la un banal institut din Bucuresti.

Dumitraciuc il vede pe Ursu ca pe biletul sau spre reabilitare: a descoperit un caz! Va avea grija sa-l prezinte cum trebuie „mai sus” si, astfel, spera sa-si castige reabilitarea si revenirea in DIE.

Pe 22 decembrie 1984, nota de informare privindu-l pe Gheorghe Emil Ursu isi incepe, asadar, circuitul in interiorul statului roman. In ianuarie 1985 se deschide dosar de urmarire pe numele inginerului. Se face ancheta si mai multi colegi de birou ai inginerului accepta sa devina turnatori ai Securitatii si sa dea note informative despre Ursu: ce face, ce spune, ce cercuri de prieteni are, unde se duce etc. Liviu Serban, Viginia Mihai, Maria Stanciulescu, Remus Bobei se pun benevol in slujba regimului.

Malaxorul birocratiei comuniste: Ursu e privit de turnatori si anchetatori ca o oportunitate de a avansa in cariera

Se descopera ca Ursu e un client mai vechi al regimului comunist. In 1950, la 24 de ani, a fost exclus din partidul comunist pentru ca ridica probleme prea delicate. Pentru ca era la curent cu tratatele privind drepturile omului semnate de Romania pe plan international, devenise o adevarata pacoste pe capul autoritatilor. Incepand din 1969 a bombardat cu cereri, proteste si reclamatii institutiile, cerand sa i se acorde dreptul de a calatori in strainatate. Regimul n-a avut incotro si i-a dat pasaport si vize, Ursu a vizitat mai multe tari in Occident, luand legatura cu personalitati marcante ale diasporei, precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, dar si numerosi prieteni fugiti in strainatate. El nu face insa acest pas si de fiecare data revine in tara. Securitatea ii deschide dosar cu numele de cod „Calatorul”.

Cazul e privit de ofiterii din Securitate si Militie care lucreaza la el, dar si de turnatori, ca o oportunitate. Cu totii spera ca, pe umerii victimei cazute in plasa, sa-si poata construi un viitor mai bun. Regimul favorizeaza aceasta gandire. Informatorii isi pot satisface orgoliul si sa-l doboare pe „intelectual”, in plus spera la cateva sute de lei pe care Militia si Securitatea ii acorda, ocazional, colaboratorilor sai. Unii dintre acesti turnatori ar putea fi chiar promovati, daca tovarasii de la Securitate sunt multumiti si ii considera utili pe viitor. La randul lor, ofiterii din organele de represiune spera cu totii ca se vor face remarcati si avansati.
In sfarsit, asa cum vom vedea mai jos, infractorii de drept comun care-l vor bate in arest pe Gheorghe Ursu vor primi o scurtare a pedepsei de 20-25 de zile in fiecare luna in care vor executa ceea ce le cer militienii si securistii.

Pentru ca nu putea fi arestat pentru pareri potrivnice regimului, i s-a inscenat o infractiune de drept comun – detinere de valuta. Romanii nu aveau voie, in timpul comunismului, sa aiba bani straini

Din momentul in care inginerul devine obiectiv al Securitatii, lucrurile incep sa curga repede. I se anuleaza permisiunea pentru o calatorie in Statele Unite, dar nu poate fi anchetat pentru criticile la adresa regimului comunist deoarece Romania este semnatara a Declaratiei drepturilor omului de la Helsinki si, in plus, Ceausescu sustine ca in tara nu mai exista represiune politica. Asa ca Gheorghe Ursu e pus, intr-o sedinta cu colectivul de oameni ai muncii din institut, sa-si faca autocritica si sa-si ceara scuze pentru comportamentul sau. Aparent, lucrurile se inchid aici.

Insa Securitatea si Militia isi urmeaza planul. Lui Gheorghe Ursu i se insceneaza o infractiune de drept comun – cumpara de la agenti sub acoperire ai fortelor de ordine niste dolari. La momentul 1985, in Romania e interzis prin lege ca locuitorii „de rand” sa detina valuta, iar asupra lui Ursu se gasesc, la perchezitie, 17 dolari.

E arestat pe 21 septembrie 1985, moment din care incep anchetele, bataile, teroarea. Securitatea incearca faca un caz de inalta tradare din cazul Ursu. Dar pentru asta trebuie sa demonstreze ca acesta este agent strain sau ca face parte dintr-o retea care comploteaza impotriva oranduirii de stat.

Nici doua luni mai tarziu, in 17 noiembrie, inginerul Gheorghe Ursu moare la 59 de ani, in Spitalul Penitenciar Jilava, cu diagnosticul „peritonita”. Cauza reala – un sut primit in stomac de la unul din colegii de celula, in timpul batailor primite, i-a provocat o ruptura intestinala. Anchetatorii de la Militie si Securitate au intarziat deliberat internarea lui pana cand n-a mai putut fi salvat.

Mai jos, marturia spargatorului Marian Clita, cel care i-a aplicat lui Gheorghe Ursu lovitura cauzatoare de moarte in arestul Militiei. Depozitia s-a facut in fata camerelor de filmat in 1995 si prezentata intr-un documentar intitulat „Babu” (porecla lui Gheorghe Ursu) realizat de regizorul Cornel Mihalache, premiat in 1996 cu Marele Premiu al Festivalului Astra Film Sibiu, Premiul Special al Juriului la Gala Mediapro si Premiul ATPR.

Marturia lui Marian Clita, infractorul care, la ordinul anchetatorilor din Securitate si Militie, l-a batut pana l-a omorat pe disidentul Gheorghe Ursu: „Atunci i-am dat o lovitura, o singura lovitura de picior in zona abdominala. Omul s-a indoit si a cazut! Zic: «Ce-ai, ma?»”

„Prima data cand am aflat de Gheorghe Ursu a fost pe la inceputul lunii octombrie (de fapt era septembrie – n. red.). Domnul Ursu Gheorghe executa un program de izolare foarte, foarte drastic. Acum, nu stiu exact perioada, ca au trecut ati ani, nu? Am fost scos afara dintr-o camera, eram deja semnat cu angajamentul pentru Securitate, colaborare cu Militia, si am fost scos din camera de catre domnul locotenent-cololonel, cum era la vremea aia, Creanga Mihail, seful arestului IGM (Inspectoratul General al Militiei – n. red.) si seful tuturor aresturilor din tara, actualmente seful Biroului Control al aresturilor din tara (depozitia este facuta in 1995, la aproape 6 ani dupa caderea comunismului – n. red.). Creanga Mihail, actualmente colonel, ofiter activ in cadrul IGP-ului. Am fost scos si mi s-a spus: «Mariane, impreuna cu Radu Gheorghe – zis Gicuta, un alt delincvent de drept comun, ca si mine, tot spargator de case -, veti forma o echipa in care trebuie sa aplicati teroare si regim represivo-restrictiv vizavi de un individ care a dat din regimul tarii si a demigrat clanul ceausist, tinand vreo cateva zeci de caiete, de-a lungul timpului, in care isi facea insemnari cotidiene». «Bine, dom-le, de acord! Unde-i omul?» Ne-a prezentat dosarul de arrest, l-am vazut pe domnul Ursu Gheorghe, fotografia fata-profil. «Omul trebuie sa iasa de la izolare, va bag pe arestul Catanga, la camera 29. E goala. Si vedeti ce faceti!» «De acord!» Ne-a bagat, a venit Gicuta, pe care-l cunosteam, cu care mai formasem niste echipe. Am intrat in camera. Dupa vreo juma de ora a aparut Ursu Gheorghe. Prin deschiderea usii celulei, a intrat in camera. (…)

Eu am o memorie asa, mai diabolica. Eu permanent, din ordinul lui Tudor Stanica (colonel de militie, fost sef al Directiei de Cercetare Penala – n. red.)… Eu chiar ii mai spuneam: «Mai mai scoate-ma, nea Tudore», dupa ce beam o cafea la el si ma trata cu un HB (tigari – n. red.), mai scoate-ma putin la… Sa mai imi eliberez, sa mai fac putin spalare de creier!». Ca lucram cate patru-cinci subiecti zilnic, nu? Intr-o camera! Si exista aici niste separari, sa nu faci confuzii, sa… Si toate le-am inmagazinate aici (arata spre cap – n. red.)!

„Avand dispozitiile astea de teroare vizavi de Ursu din partea lu’ colonelul Creanga Mihail si a lu’ Tudor Stanica, «gata, ma, trebuie sa ne ocupam, fiindca castigam 15-25 de zile lunar”

«Cum te cheama, cine esti, de unde esti?» Chestii de rutina. Am auzit ca e din cartier de la mine, stand pe Strada Ho Shi Min, iar eu locuind din ’70 in Drumul Tabere. A prezentat problemele familiale… «Pentru ce esti arestat?». O mica inscenare, dandu-i-se, probabil, 5 ani pentru o detinere de valuta, niste resturi de bani (17 dolari – n. red.)… O suma infima, dar asa se proceda la timpul ala. Dar, concomitent cu aceasta relatare, omul ne spune ca o perioada de ani de zile, omul fiind un caracter care s-a impotrivit la tot ce se intampla atunci prin tara noastra si probabil prin alte blocuri sau tari din blocul communist, socialist, era un razvratit. Mi-a spus ca a tinut jurnal in mai multe zeci de caiete, caiete gasite si acasa si la un fiset. Stiam din relatarile lui ca e inginer proiectant la un institut de constructii.
(…)
«Bine, dom-le, si ce te-a facut sa vorbesti asa de Ceausescu si de regimul asta socialist-comunisto-multilateral dezvoltat? Ca mie mi se pare ca, totusi, e bine pe vremea asta, oricum!». In sfarsit, l-am bagat in priza imediat. Zic: «Ce bagaje ai, ma, acolo?». Si eu, si Gica, alternativ (il bateau pe Gheorghe Ursu – n. red.), fiindca nu pot sa imi dau seama cand a fost Gicuta primul, respectiv Radu Gheorghe, sau eu. Nu? Avand dispozitiile astea de teroare vizavi de Ursu din partea lu’ colonelul Creanga Mihail si a lu’ Tudor Stanica, «gata, ma, trebuie sa ne ocupam, fiindca castigam 15-25 de zile lunar, nu (adica li se scurta pedeapsa daca il bateau si terorizau pe disident – n. red.)? Plus bani!» «Spala, ma, imediat camera, treci la program administrativ!». «Pai, n-am carpa!» «N-ai carpa? Da-ti camasa jos si spala camera, du-te dracu’ d-aici, de pinguin, ca te facem!» Si a inceput sa treaca omul la chestiile comandate de noi.

„A urmat o perioada de vreo 3 saptamani in care, aproape zilnic, Ursu Gheorghe era batut. Cum? Sistem IGM. Si agatat de pat!”

Au venit si mi-au sugerat: «Ba, nu incerca sa te pisi impotriva vantului! Chiar vrei sa dispari?». Si am stat si m-am gandit. Zic, nu prea are sens sa fac valuri acum. Ce mare lucru sa vina unu’, eu sunt legat la maini, la picioare, ma calca pe cap sau imi da un vant si gata, s-a dus cu mine! Cine, ce reprezentam eu pentru regimul totalitar de atunci si acesta de azi, care nu s-a schimbat cu nimic? Pai exista separarea puterii in stat la noi, acum? Nu exista! Totu-i ghidonat de colo pana incolo. Fiecare isi face servicii, militia lucreaza cu procuratura, procuratura cu militia, mai departe in tribunale si se condamna la modul cum se condamna…
(…)
A urmat o perioada de vreo 3 saptamani in care, aproape zilnic, Ursu Gheorghe era batut. Cum? Sistem IGM (Inspectoratul General al Militiei – n. red.): palme, talpi, umeri, palme peste fata, agatat cu catuse date de afara sau improvizate de noi, metode de legare, constituite din bucati de cearsaf rupte. Tot acest program… Si agatat de pat! Tot acest program era supravegheat permanent de afara. Periodic, de trei-patru ori pe saptamana, eram scosi si furnizam note informative cu privire la ceea ce relata Ursu Gheorghe, in sensul: daca a avut o retea de a scoate aceste materiale afara, catre un post de radio occidental sau un cotidian occidental. Cine au fost oamenii care scoateau aceste materiale. Daca omul se intrunea in niste case conspirative, adrese cu Ana Blandiana, cu Nina Cassian, cu Bacanu si cu alti asa-zisi dizidenti la vremea respectiva.

„Domnule, ii mai acordam si perioade de respiro, fiindca daca l-am fi batut 3 saptamani incontinuu, pai, se ducea pe tobogan repede, nu?”

Absolut, era batut (Gheorghe Ursu – n. red.) si de altii. Venea batut, fiindca de multe ori se plangea. «Ce-ai, ma?» Nu-l mai luam, poate, atunci, ii mai acordam… Domnule, ii mai acordam si perioade de respiro, fiindca daca l-am fi batut 3 saptamani incontinuu, pai, se ducea pe tobogan repede, nu? Am primit dispozitii, in momentul in care incepuse luna noiembrie… Sau nu? Oricum, in perioada de sfarsit a lunii octombrie, inceput de luna noiembrie a anului 1985… De fapt, niste indicatii, ca nu putea sa ne dea dispozitii doctorul unitatii, care era cu mult sub Tudor Stanica si Creanga, nu? Asta era un subordonat, chit ca era colonel… Colonelul Anghel. Spunandu-ne: «Bai, mai lasati-l putin in pace, ca si asa trebuie sa-l trimit in penitenciar si n-are sens sa prezinte urme de violenta si echimoze si hematoame, nu?». Bun, l-am lasat. Ni s-a dat dispozitie sa-l lasam, l-am lasat bine-mersi. Am solicitat atunci, eu si Gicuta, lui Creanga Mihail, seful arestului, si lui Tudor Stanica: «Bai, ia muta-ne de la 29 (celula – n. red.), unde nu avem niciun fel de vizionare afara, la o camera pe partea stanga». Respectiv 35, camera care dadea spre curtea de interior a arestului Securitatii, unde oamenii, spre weekend, asa, mai jucau volei, mai tenis, mai ce se distrau ei. Sa ne platim si noi ochii, nu? Si ne-a mutat! E, aici s-a incetat, respectiv cam de la inceputul lunii noiembrie, maxim pana in 5 noiembrie, s-a incetat orice fel de regim teroristo-maltrativo… Din partea noastra, absolut. Omul statea linistit, mai citea, mai nu stiu ce facea el p-acolo. Venind foarte aproape, avand pe aici, in camera, fiindca eu, Gicuta si cu Ursu ocupam, intr-o celula cu 4 paturi, 3 paturi, nu? Tin minte ca Ursu dormea deasupra mea.

Stateam linistiti, ne mai uitam pe afara, era frig… Ma rog, inceput de iarna. A mai primit in perioada asta niste pachete. Tin minte ca niciodata n-a avut vorbitor. Primea niste Carpati cu filtru. Ca, probabil, situatia materiala precara era cum era… Alimente n-a primit, alimente ii mai dadeam noi. Nu era problema. Mancarea la vremea aia, la IGM, ca si acum la IGP (Inspectoratul General al Politiei – n. red.), e foarte buna. Ca hrana, mancarea… Jos palaria! I-am mai oferit noi ce-i ofeream pe acolo si l-am lasat pe om linistit. E, a venit perioada foarte aproape, respectiv, dupa cate imi aduc eu aminte, fiindca omul pe 17 noiembrie a murit… Eu imi aduc aminte ca am… In jurul datei de 14 (noiembrie 1985 – n. red.), fiindca mi se daduse de catre plutonierul Ionita, magaziner la vremea aia, «Cel mai iubit dintre pamanteni», sa execut, asa, o lectura rapida… S-a dat Ursu dimineata jos din pat si i-am spus: «Bai!». Eu citeam, trebuia sa predau cartile luni, trebuia sa le dea la alt detinut sau sa le dea acasa, nu stiu… Ii spun: «Bai, Ursule, vezi ca-mi impiedici unghiul de vedere, da-te putin mai incolo!». Omul stand in extensie, cu coatele pe patul doi, probabil ca am simtit eu ca nu s-a miscat chiar repede si atunci i-am dat o lovitura, o singura lovitura de picior in zona abdominala. Omul s-a indoit si a cazut! Zic: «Ce-ai, ma?». S-a vazut ca imediat si-a schimbat culoarea fetei. I-am pus mana pe abdomen: acut! Abdomen acut. Eu mai am niste cunostinte de-astea medicale, ca am lucrat in mediul veterinar, la Institutul Pasteur.

Bataile atribuite de noi erau asa, putin mai stiintifice. Adica nu aveam bastoane, stati putin! Ni s-au dat de afara numai catuse, o pereche de catuse. Si restul materialelor de imobilizare pentru Ursu le constituiam eu sau le fabricam eu cu Radu Gheorghe. Adica bucati de cearceaf rupte, nu stiu ce. Nu era batut la modul sa-i provoace o imposibilitate de a se deplasa sau sa aiba omul echimoze pe fata, de unde sa se deduca ca omul e batut. Nu, nu, nu, nu bataie stiintifica… Acolo n-a fost batut niciodata acolo. O sa revenim si la lovitura aceea care i-a provocat moartea.

Omul era batut la palme, i se umflau putin palmele, ca nu aveam bastoane, cum am zis, foloseam papucii nostri de plastic. Sau multe palme peste fata, care nu-i provocau cine stie ce urme, dar dureri asa, mai intense, nu? Ca sa-i dai omului, asa, 10-15 palme cu o viteza rapida peste fata… Dupa aia, a fost de multe ori batut de Gicuta la testicule. Omul nu a lesinat, fiindca nu ii dadea asta niste lovituri chiar de profesionist, lovituri care au fost date de niste anchetatori, la vremea aia, in Militie. Dar alte probleme, si lucrul care m-a dezgustat, un moment dat, a fost… Chiar i-am zis domnule general Joarza (Samoil Joarza, procuror militar care a anchetat si clasat dosare precum uciderea disidentului Gheorghe Ursu, Tigareta II, vila lui Virgil Magureanu si Distrugatorul Marasesti – n. red.) sa nu incerce Radu Gheorghe, care acum e arestat, sa dezinformeze intr-un fel sau altul sau sa cada pe o cale amiabila cu alte foruri competente, care ar putea sa va influenteze si pe dumneavoastra, in sensul de a nu recunoaste. Ca eu mai am 700.000 de martori care pot aduce la cunostinta tot ce s-a intamplat. Ceea ce m-a deranjat atunci a fost ca l-a obligat, de fata de mine, pe defunct, pe Ursu – care a facut-o!, nu stiu daca e bine sa se mentioneze, dar e treaba dumneavoastra de-a taia, de-a face nu stiu ce – sa execute in mai multe randuri felatie. Adica s-o spun asa, in argou, adica sa-i suga p…! Ursu sa-i suga p… lui Gicuta! Se putea vreodata invers? Nu se putea! Lucru care omul a facut-o… I-am spus: «Ba, termina omul e si mai in varsta…».

Vreau sa spun ca perioadele astea de teroare si de schingiuire si de maltratare, care curgeau zilnic, alternau cu multe zile amiabile. La modul, din cate l-am testat eu, omul era foarte inteligent, foarte rasat, foarte cult si ma interesau anumite aspecte vizavi de istoria culturii, vizavi de hobby-urile lui de scufundare pe la plaja 2 Mai, cand cauta omul relicve, eu stiu ce… Amfore, ce mai facea el p-acolo. Si de muzica. Omul avea o cultura muzicala, vizavi de muzica simfonica si de compozitorii timpului, foarte foarte… Era foarte dotat. Cam asa s-au intamplat lucrurile.
(…)
Era batut si in ancheta, bineinteles Era frecvent luat din celula, dus la… El a fost anchetat in paralel de organele de militie, la vremea respectiva, fiindca i s-au gasit acele resturi de valuta ce au reprezentat vreo 17 dolari. Nu stiu ce i s-a mai luat… Niste cafea, niste… Nu stiu ce i s-a mai luat din casa. Numai la perchezitia la domiciliul din Ho Shi Min…

„Mie nu mi-e frica nici de Stanica, nici de Creanga, nici de organul represivo-totalitar care fiinteaza si acum in Romania”

Eu mentionez si afirm cu tarie, fiindca mai am niste cunostinte juridice, n-a fost crima la vremea aia. A fost lovitura cauzatoare de moarte. Ca ostentativ a fost intarziata ducerea lui Ursu Gheorghe, spre a fi salvat, la Jilava, asta e problema unor corifee ai Militiei si ai Securitatii la vremea respectiva, care raspund moral. Ei au facut crima! Moral, ei sunt raspunzatori pentru crima. Eu lovindu-l pe Ursu, nu am facut decat un LCM (lovitura cauzatoare de moarte – n. red.), eventual! Pentru care, mai devreme sau mai tarziu, voi primi pedeapsa, pedeapsa care va intra, intr-un fel sau altul, in decretul 11 dat de Ceausescu in 1988. Deci, raspunderea mea penala nu poate exista! Fiindca sa nu credeti, ca infractor fiind, vreau eu sa fac valuri si sa ma duc la puscarie! Ca nu se poate, nu? Intervine egoismul asta al persoanei, nu? E ilogic! Inseamna ca as fi tampit! Dar moral, altii sunt criminalii! Moral! Si acesti oameni trebuiesc trasi la raspundere! Chit ca penal nu ni se poate intampla nici lor nimic! Absolut! Dar sa vedem cam cum a fost atunci cu regimul terorii aplicat si cu schingiuiri. Si cine a raspuns.
(…)
Mie nu mi-e frica nici de Stanica, nici de Creanga, nici de organul represivo-totalitar care fiinteaza si acum in Romania (inregistrarea era in 1995, la 6 ani dupa revolutie, cand la putere in Romania era regimului Iliescu si guvernarea PDSR, actualul PSD – n. red.). Nu mi-e frica! Ce poate sa-mi faca? Sa ma aresteze la o mica manevra, nu? Si in secunda doi mass-media va cunoaste aspectul asta. In secunda trei voi intra in refuz de hrana si de apa total! Si sa vedem daca totusi, asa, drepturile astea de protectie a cetateanului din Romania democratica de dupa 1990… Sau poate voi avea aceeasi soarta ca Ursu! Niciun fel de problema, ma voi intalni cu el pe alte taramuri! Si ia uite, ma, blestemul pamantului a cazut si asupra mea! Am mierlit si eu la 44 de ani, ca in septembrie am 44 de ani. Ce pot sa-mi faca? Asta e!”

Epilog: singurul care a stat mai mult de trei ani in inchisoare a fost infractorul Marian Clita. Securistii si militienii au scapat cu pedepse minime sau au fost achitati

Marian Clita, spargatorul de case colaborator al Securitatii si Militiei care i-a dat lovitura cauzatoare de moarte lui Gheorghe Ursu, n-a platit imediat pentru fapta sa. Dupa Revolutie – asa cum se poate vedea si din depozitia sa de mai sus – n-a fost deranjat de sistemul in care fostii ofiteri de Securitate si Militie ramasesera pe functii sau chiar avansati. Ancheta incepe in 1996, dar e condamnat abia dupa caderea regimului Iliescu, la 5 mai 2000. Curtea Suprema de Justitie ii da 20 de ani de inchisoare pentru uciderea lui Ursu. Insa beneficiaza de un decret de gratiere emis de Ceausescu in 1988 (la care Clita si face referire in timpul marturiei din 1995) si i se reduce pedeapsa si, in final, executa doar 9 ani.

Este eliberat conditionat in 2010, pentru buna purtare, pleaca din tara si cateva luni mai tarziu omoara in Danemarca o stewardesa cu 20 de lovituri cu ranga si 38 de lovituri de cutit. Este inchis din nou, iar in prezent se afla dupa gratii, executand pedeapsa de 14 ani pentru omor deosebit de grav. Clita are 72 de ani si face regulat cereri de eliberare conditionata.

Radu Gheorghe, celalalt infractor de drept comun care l-a torturat pe Gheorghe Ursu, n-a fost pedepsit.

Vasile Hodis si Marin Parvulescu, cei doi ofiteri de Securitate care au coordonat anchetarea si torturarea lui Gheorghe Ursu, au fost achitati, dupa procese interminabile, de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sentinta e definitiva si s-a pronuntat in iulie 2023, instanta stabilind ca fostii securisti n-au comis crime impotriva umanitatii.

Achitat a fost si Tudor Postelnicu, fostul ministru de Interne al lui Ceausescu si sef al Securitatii comuniste, care oricum decedase intre timp (august 2017).
Tudor Stanica (acum in varsta de 84 de ani), sef al Directiei de Cercetare Penala a Militiei si omul care le-a dat ordin infractorilor ca Gheorghe Ursu sa fie batut, a fost condamnat in 2003 la 20 ani de puscarie pentru complicitate la uciderea disidentului, dar i s-au taiat 10 in baza unui decret al lui Ceausescu din 1988. A facut doar 1 ani si 5 luni, fiind eliberat pe motiv de boala. De atunci, fostul ofiter de militie obtine amanari ale executarii pedepsei pe diverse motive, in principal medicale. Ultima amanare (a 21-a) s-a produs luna trecuta, cand a adus instantei niste adeverinte care arata ca ar suferi de diverse afectiuni.

Mihail Creanga, fostul sef al arestului central al Militiei, avansat dupa Revolutie sef pe intreaga tara a aresturilor Politiei, a fost condamnat in 2003 la 20 de ani de inchisoare, din care i s-au taiat 10 in baza decretului lui Ceausescu din 1988. Creanga a facut cativa ani de inchisoare si apoi eliberat pe motiv de varsta.