SOCIETATE

După atacurile împotriva Bisericii, siteul Recorder.ro face pledoarie pentru autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, chiar de Ziua Maghiarilor

De Ziua Maghiarilor, siteul recorder.ro a publicat un articol intitulat „VIDEO Secuii s-au săturat: „Muncim, plătim taxe la București, iar un teleormănean decide să facă un stadion la Craiova. De-asta vrem autonomie!”, semnat de Cristian Delcea.

În cadrul materialului filmat se regăsesc numai discursurile – unele dintre ele mincinoase – susținătorilor autonomiei așa zisului Ținut Secuiesc. De-a lungul filmulețului de șase minute, privitorul poate vedea numai „argumentele” lui Laszlo Tokeș & co cu privire la autonomia județelor Covasna, Harghita și Mureș.

Titlul articolului este inspirat de afirmațiile unui cetățean care spune că din cauza „unui teleormănean” care a decis să facă stadion la Craiova și din această cauză „nu este finalizată canalizarea la Târgu Mureș”.

Evident, cele două n-au nicio legătură, dat fiind faptul că de canalizarea dintr-o localitate se ocupă autoritățile locale, nu Compania Națională de Investiții sau Guvernul de la București. În mod iresponsabil, autorul articolului prezintă – fără niciun comentariu – comentariile negative ale participanților secui față de Tratatul de la Trianon, cel care a consfințit recunoașterea drepturilor României asupra Transilvaniei de către Marile Puteri.

Autorul articolului nu a manifestat același ton când a fost vorba despre o zi importantă pentru români: împlinirea a 100 de ani de la bătălia de la Mărășești. Atunci, Cristian Delcea s-a concentrat pe personaje marginale, care nici măcar nu au luat parte la manifestările dedicate acelei bătălii importante pentru soarta României, sau pe problemele actuale ale localității Mărășești. Totul, ilustrat în zeflemea cu o poză cu doi bețivi și cu titlul „Vrancea eroică”.

Evident, niciun secui nu a fost întrebat despre problemele actuale ale localității sale natale, ci numai despre „beneficiile” aduse României de o eventuală autonomie a Ținutului Secuiesc.

Mai mult, în textul ce însoțește materialul video se vorbește despre conflictul „româno-maghiar”. Este vorba despre o altă manipulare, la Târgu Mureș fiind vorba despre protestele unei părți a comunității maghiare față de statul român și intervenția legală a autorităților, nicidecum de un conflict al românilor cu maghiarii, așa cum insinuează autorul articolului.

Recorder.ro s-a mai remarcat și prin publicarea unui articol înțesat cu informații false despre Biserica Ortodoxă Română și Patriarhul Daniel.

În textul, „A zecea toamnă a Patriarhului”, cei trei autori scriu printre altele: „Biserica Ortodoxă Română trecuse prin câteva zile de adormire după tragedia în care-și pierduseră viața, până în acel moment, 32 de oameni. Nicio reacție, nicio slujbă, niciun gest de compasiune. Tăcerea BOR era cu atât mai asurzitoare cu cât celelalte culte importante din România își trimiseseră deja reprezentanți pentru a aprinde lumânări și a se reculege în fața clubului Colectiv”.

În realitate, Patriarhul României a trimis un mesaj de condoleanțe pentru victimele acelui incident chiar la câteva ore după nenorocirea de la Colectiv, sâmbătă dimineața. În mesaj, PF Daniel face chiar un apel la credincioși să sporească donațiile de sânge pentru cazul în care victimele ar avea nevoie de transfuzii.

Mai mult decât atât, la câteva zile după incident s-a aflat că preotul care slujește la ISU București a fost alături de victime din primele minute, acordând primul ajutor celor loviți de deflagrație.

Niciunul dintre aceste detalii nu au contat pentru cei trei autori ai articolului, care au scris cu seninătate că Biserica nu avusese „ Nicio reacție, nicio slujbă, niciun gest de compasiune” pentru cei de la Colectiv, timp de câteva zile!

Articolul este înțesat de manipulări și fapte scoase din context, precum celebrul video în care Patriarhul este surprins afirmând „Dai un ban, dar cumperi ceva frumos”. Pentru cei de recorder este vorba despre o „tranzacție imobiliară”. În realitate, era vorba despre locul pe care s-a construit Centrul cultural pastoral Sf. Daniil Sihastrul” de la Durău din incinta Mănăstrii cu același nume, loc unde Biserica, printre altele, organizează tabere pentru copii sau alte activități pentru tineri. Activitate pro-activă pentru societate sau simplă „tranzacție imobiliară”? Cei de la recorder.ro puteau să se informeze asupra conținutului clipului, așa cum le-ar fi cerut minima deontologie, dar apoi nu s-ar mai fi potrivit cu tonul batjocoritor al articolului despre Patriarh.

Și articolul respectiv este plin de astfel de exemple manipulatorii, inclusiv despre o inventată „ofensivă împotriva relațiilor homosexuale și pentru fixarea în Constituție a familiei tradiționale”.

Diferența între modul de abordare al secuilor și modul de abordare a BOR este evident: bunăcredință față de afirmațiile primilor, desconsiderare și manipulare când vine vorba despre punctul de vedere al Bisericii.
Siteul recorder.ro, a devenit, după câteva luni susținut de multinaționale precum Orange, HBO, Aqua Carpatica, Petrom OMV sau BRD. Așa arată „presa independentă” care face „jurnalism pentru cititori, nu pentru interese obscure”… Sursa: ActiveNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.