POLITICA

După sacrificări, începe pârjolul. Ministrul Agriculturii, ordin extrem dat azi: Vom arde câmpurile de porumb prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate

Măsuri drastice împotriva pestei porcine. De săptămâna asta începe sacrificarea mistreților din zona Dobrogei. Dar și incendierea câmpurilor de porumb din zonele infectate.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Ministerul Agriculturii a decis să ardă culturile de porumb din zonele unde sunt focare de infecție.
„Prin ordin de ministru am decis punctual să se distrugă culturile de porumb, dar numai în zonele de focar unde a fost confirmată pesta porcină africană la porc mistreț”, a declarat Petre Daea pentru libertatea.ro.

De ce? Pentru că mistreții, principalii transmițători de până acum ai molimei, contaminează porumbul necules, prin secreții, mâncare parțială și atingere. Apoi, dacă porumbul este cules și transformat în hrană simplă sau în hrană procesată pentru gospodării ori ferme, cereala devine vector de propagare a bolii.

„Să vă explic, ca să nu se creeze panică în rândul oamenilor de la țară. Dacă avem un focar de pestă porcină confirmată la porc mistreț și tot acolo avem și culturi de porumb unde se observă că a trecut mistrețul, se izolează cu brazdă zona de cultură afectată și urmează să fie distrusă prin ardere”, a pecizat ministrul Agriculturii.

„Știți de ce întâmplă?! Când omul vede că are porumbul culcat de mistreț, el îl culege și-l duce în ogradă, ca să nu-l piardă. Dar acest porumb reprezintă un vector de propagare, deoarece mistrețul bolnav îl contaminează prin bale și excremente. De aceea, am dat acest ordin ca cei care se ocupă cu prevenirea și combaterea să le explice oamenilor să lase porumbul acolo, că o să fie despăgubiți. – ActiveNews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.