E incredibil ce CADOU i-a făcut o PROFESOARĂ unui ELEV de-al ei de 17 ani: “Mâine să vii în clasa de la subsol după program, doar cu fratele tău!”
O profesoară a șocat o comunitate întreagă din Statele Unite ale Americii prin cadoul ei inedit oferit unui elev de-ai acesteia de ziua lui de naștere.
Totul a început după ce părinții a doi băieți, unul în vârstă de 15, altul în vârstă de 17 ani, au observat că aceștia se comportă ciudat de ceva vreme.
În cele din urmă, după o discuție serioasă, au aflat și motivul șocant: cel mic fusese molestat de o profesoară de la liceul în care învață, totul întâmplându-se sub privirile fratelui mai mare.
Furioși, părinții au sunat imediat la poliție, iar cadrul didactic a fost ridicat și dus la secție. La interogatoriu, femeia și-a recunoscut cu seninătate faptele și nu a încercat în niciun moment să dezmintă acuzațiile.
Ce i-a șocat pe toți a fost motivul pentru care a făcut acest lucru: “Știam că e ziua lui, așa că am vrut să îi fac un cadou. L-am chemat într-o clasă de la subsol și i-am spus să vină însoțit doar de fratele lui. Sincer, nu cred că am greșit, am impresia că i-a plăcut tot ce s-a întâmplat“, a spus profesoara cu seninătate.
Dacă va fi găsită vinovată de abuz asupra minorilor, profesoara riscă ani grei de închisoare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: