MEDICALȘTIRI BUZAU

E JALE LA URGENȚE. La Pediatrie s-a dublat numărul prezentărilor. Câți dintre cei care vin la UPU au COVID-19

După câteva săptămâni în care Buzăul s-a aflat pe un trend descendent cu o scădere semnificativă a cazurilor de COVID-19 și cu o oarecare relaxare în spitale, dat fiind că numărul pacienților se mai redusese, joi, 1 octombrie, s-a înregistrează o nouă creștere.

Direcția de Sănătate Publică a raportat 26 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore, la pacienți cu vârste cuprinse între 13 și 92 de ani. 11 dintre cei care au fost depistați cu COVID-19 s-au prezentat la Urgențele Spitalului Județean, având simptome de boală, alți 7 au mers în cabinete private, de asemenea, cu manifestări specifice infecției și au fost confirmați în urma testării. Șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, medicul Adrian Zoican, vorbeste despre o creștere semnificativă a prezentarilor la UPU. Și din păcate, dintre cei care ajung la urgențe cu semne de boală și sunt testați, circa 10 la sută sunt infectati cu coronavirus:

,,În aceste zile, având în vedere faptul că s-au terminat concediile și vacanțele a crescut numărul de prezentări la UPU, atât la adulți, cât și la copii. La Pediatrie s-a înregistrat o dublare a numărului de prezentări, iar la adulți a crescut numărul de prezentări aproximativ cu 20 %.”

Printre cei depistați în ultimele 24 de ore cu COVID-19 se numără și două eleve de 13 și respectiv 16 ani. Pacienta de 16 ani confirmată cu coronavirus învață la Colegiul Hasdeu, însă săptămâna trecută ea a fost în seria elevilor care au învățat online, de acasă. Cum luni și marți, copiii au participat la lecții online, după alegerile de duminică, nu sunt riscuri de transmitere a coronavirusului în rândul colegilor și profesorilor, spun epidemiologii de la DSP.

Cea de-a elevă confirmată cu COVID 19 este de la Școala 5 din Buzău iar înainte de zilele în care s a invatat online ea a fost fizic la cursuri alături de colegii și de profesorii ei. In acest caz, Direcția de Sănătate Publică analizeaza încă situația epidemiologică, cel mai probabil Consiliul de administrație al Școlii 5 urmând a propune ca respectiva clasă în care a fost confirmat un caz de COVID-19 să treacă în izolare timp de 2 săptămâni, timp în care ar urma să învețe online.

Cu cele 26 de cazuri noi de coronavirus raportate joi, județul Buzău ajunge la un total de 2800 de persoane depistate pozitiv, dintre care 2483 s-au vindecat iar 102 au decedat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.