GENERAL

E oficial: Germania a intrat în RECESIUNE. Breaking news


Economia Germaniei a intrat în recesiune în primul trimestru din 2020, când s-a contractat cu 2,2%, pe fondul impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), după un recul de 0,1% în ultimele trei luni din 2019, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.

Este cel mai sever declin trimestrial de la criza financiară din 2009, a precizat Destatis. În ritm anual, PIB-ul Germaniei s-a contractat în primul trimestru din 2020 cu 2,3%, după un avans de 0,4% în ultimele trei luni din 2019. Analiştii se aşteptau la un declin trimestrial de 2,2% şi o scădere anuală de 2%.

De asemenea, analiştii se aşteaptă la un declin şi mai accentuat în trimestrul doi din 2020, din cauza măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea epidemiei.

Totuşi, Germania pare să aibă o evoluţie mai bună decât vecinele Franţa şi Italia, ale căror economii s-au contractat cu 5,8% şi, respectiv, 4,7%, în primul trimestru din 2020.

„Lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi. Să fiu mai precis, datele viitoare vor fi şi mai proaste, chiar dacă probabil am depăşit cea ce a fost cel mai greu”, a apreciat analistul Carsten Brzeski de la ING.

Şi Ministerul de Finanţe a avertizat vineri că scăderea activităţii economice în Germania va accelera în trimestrul doi din 2020, din cauza epidemiei. În aprilie, indicatorii economici nu au arătat semne de speranţă, deşi o redresare ar putea începe în mai, se arată în raportul lunar al Ministerului de Finanţe de la Berlin.

Pentru a combate criza, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 de miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei asupra economiei.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.