GENERAL

E oficial! Următorul cutremur mare ne face praf!

România este una dintre cele mai expuse țări din lume în ceea ce privește pagubele produse de cutremure. Nu este o presupunere, ci un calcul amănuțit realizat de specialiști în domeniu.

Cutremurul din 1977 ar putea să pară doar o mică zgâlţâitură în comparaţie cu ceea ce ar putea produce, astăzi, un cutremur similar ca magnitudine sau mai puternic. Aceasta se întâmplă pentru că suprafaţa construită din România a crescut enorm faţă de anii ’70, mai ales în marile oraşe, unde s-a construit şi rapid şi neclar de temeinic.

Datele oficiale arată că România este una dintre cele mai expuse zece ţări din lume, din acest punct de vedere.

„România este una dintre ţările cu grad ridicat de vulnerabilitate în faţa cutremurelor. La nivel mondial, ţara noastră se regăseşte printre primele 10 după suprafaţa construită expusă riscului seismic. Peste 90% din suprafaţa sa se regăseşte în zone de risc, iar Bucureştiul este unul dintre cele mai vulnerabile oraşe din lume”, declară Nicoleta Radu, directorul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

În ultimii 100 de ani, în România s-au înregistrat 13 cutremure semnificative, care au dus la producerea a 2.630 de decese şi au afectat mai mult de 400.000 de persoane. Pagubele cauzate doar de cutremurul din 1977 depăşesc 2 miliarde de dolari.

„Câteva secunde ale unui cutremur care ne-a trezit în miez de noapte în ultima duminică a lunii octombrie au fost suficiente pentru a ne reaminti cât suntem de vulnerabili în faţa naturii. A fost cel mai puternic cutremur din ultimii 14 ani. De această dată, de numai 5,8 grade pe scara Richter şi fără daune sau victime înregistrate”, se menţionează în comunicat.

Conform datelor PAID România, din totalul de aproximativ 9 milioane de locuinţe existente pe teritoriul ţării noastre, doar 1,7 milioane sunt asigurate. Celelalte 7,3 milioane de locuinţe nu sunt protejate de o poliţă de asigurare care să le permită remedierea pagubelor produse de cutremur.

„Acestea nu sunt simple date. Ele se pot traduce în tragedii de familie pentru cei ale căror locuinţe sunt expuse în faţa cutremurelor. Mulţi ar putea afla numai când e prea târziu că persoanele care nu îşi asigură locuinţele nu beneficiază, în cazul producerii unui dezastru natural, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor. Deşi poate nu au fost amendaţi pentru că nu au încheiat o asigurare obligatorie a locuinţei, autorităţile nu pot să le acorde sprijin financiar în caz de nevoie”, completează Nicoleta Radu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.