Ea este românca rămasă goală în fața lui Mussolini, și și-a recuperat banii în 1931 punând pistolul pe masa bancherilor

O actriță româncă foarte puțin cunoscută, născută în jurul anului 1900, a devenit o vedetă a filmului mut francez. Venera Alexandrescu a câștigat, în 1922, un concurs de frumusețe la București. S-a afirmat în roluri de “vampă” și era caracterizată ca fiind de o “frumuseţe exotică devastatoare“. Femeia a fost implicată într-o dispută cu patronii băncii unde își ținea economiile, reușind, în final, să își recupereze banii.

Nu se cunosc multe despre ea dar cele câteva mențiuni din presa vremii descriu o persoană cel puțin interesantă. Blicknell Daily News scria, în februarie 1923, că Dra Alexandrescu este una dintre marile frumuseți ale lumii filmului francez, admiratorii săi proclamând-o regină a ecranului și lansa zvonul că un prinț egiptean dorea s-o ia de nevastă.

Alte descrieri din presa: New York Times (22 decembrie 1923): “Femeia cu ochi fatali” , Motion Picture Classic (octombrie 1924): “Este fascinantă”; Freeport Journal (11 iunie 1924): “Cu patru ani în urmă era doar o țărăncuță din România. Azi, la 20 de ani, este cunoscută iubitorilor de film din Europa drept femeia cu ochi fatali și cea mai bine îmbrăcată femeie din lumea filmului”, New York Evening post (21 ianuarie 1932): “Florika Alexandrescu, o actrița care a pierdut în vara trecută economii în valoare de $24.000 cu ocazia falimentului unei bănci (…) a năvălit în birourile băncii încercând să-l ucidă pe președintele acesteia, spun surse ale poliției”.

Despre falimentul băncii și modul cum Vera Alexanderscu și-ar fi recuperat banii a scris și Mihail Manoilescu în volumul ”Memorii”: “Criza financiară care bîntuia lumea întreagă, lăsa să se clatine în toate țările așezămintele putrede. La 11 august [1931] închide ghișeele fraților Bercovici. Acești bancheri erau și ei niște excroci, care, cu cîțiva ani înainte, cînd au văzut că afacerile le merg rău, și-au transformat întreprinderea lor (care era o firmă individuală) într-o societate anonimă, deci cu răspundere limitată, pentru a-și pune la adăpost averea personală.

Acum, cînd în pragul căderii băncii, Banca Națională le-a pretins să garanteze cu averea lor personală datoriile băncii, au refuzat și s-au tîrguit pînă în clipa cînd au fost dați peste cap de năvala deponenților. Emoția în public a fost mare și deponenții tuturor băncilor au început să tremure. La banca Bercovici s-a autosalvat un singur deponent, artista Florica Alexandrescu, care, după o discuție de cinci minute cu bancherii – agrementată și cu un revolver elegant, scos din manșon în chip foarte oportun (fericită obișnuință pentru o profesionistă a dramei) – și-a exoperat ”stante pede” milioanele depuse…”

Potrivit Centrului de Consultanță Istorică, tânăra româncă ar fi încercat să îl cucerească și pe Mussolini. “Într-o zi de sărbătoare, când toți țăranii din Italia veniseră să-și arate admirația față de domnul Mussolini, o femeie a venit brusc spre Duce, țînând în mână o frunză de palmier și recitând versuri. Era îmbrăcată într-un veștmânt negru somptuos care, pe măsură ce poemul era recitat, aluneca, lăsând descoperit un umăr, apoi celălalt, apoi sănii, șoldurile. La ultimul vers, mantia a căzut complet, iar Mademoiselle Venera Alexandresco a apărut Ducelui și mulțimii, în cel mai complet nud care a fost vreodată văzut în public. Oamenii au aplaudat, dar Ducele, pe care această demonstrație nu l-a bucurat prea mult, i-a transmis tinerei românce să plece să-și arate în altă țară farmecul de care face atât de multă risipă!”, scria Chantecler: littéraire, satirique, humoristique, în 19 octombrie 1933.

În industria ceinematrografică este menționată cu trei pelicule: Le sang d’Allah (r. Luitz-Morat, 1923, turnat la Marrakesh), The Arab (r. Rex Ingram, 1924) și Resurrectio (r. Alessandro Blasetti, 1931).