El este militarul care şi-a pus capăt zilelor într-o cazarmă. Avea 41 de ani
Incident șocant în această dimineață la Cluj Napoca, acolo unde un militar de 41 de ani, Felician Codruţ Şuteu, a fost găsit spânzurat într-una din încăperile garnizoanei. Tânărul a fost declarat decedat.
Inspectoratul de Poliţie Cluj anunţă că astăzi, la ora 10.00, a fost sesizat despre faptul că, la o unitate militară din municipiul Cluj-Napoca, a fost găsit un militar spânzurat.
Nenorocirea s-a produs la Unitatea Militară 1049, Regimentul 317 ISR Vlădeasa.
„În această dimineaţă, a avut loc un tragic eveniment, caporalul clasa a II-a Şuteu Felician Codruţ a fost găsit spânzurat într-una dintre încăperile din cadrul cazărmii.
S-a apelat serviciul de urgenţă 112 şi s-a anunţat serviciul medical din cadrul unităţii, s-a încercat resuscitarea acestuia, însă, la ora 11.18 s-a declarat decesul militarului. Comanda unităţii transmite condoleanţe familiei îndoliate şi suntem alături de familie cu tot ce putem.
În ultimii 7 ani a primit numai calificativul ‘foarte bun’. Nu ştim ce anumle l-a determinat să recurgă la acest gest. Era operator de tehnică de comunicaţii, centralist’, a declarat pentru Observator sublocotenet Andreea Oniţă, ofiţer de informare şi relaţii publice din cadrul unităţii.
Militarul Felician Codruţ Şuteu, în vârstă de 41 de ani, lucra în armată din 2003.
Nu a avut nicio misiune în teatrele de operaţii, iar ultima testare a făcut-o în 27 septembrie 2019, fiind declarat apt psihologic.
Era necăsătorit, nu avea copii, și, deocamdată, nu a fost găsit vreun bilet de adio.
O anchetă derulată de Parchetul Militar urmează să lămurească împrejurările în care s-a produs decesul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: