Electrocasnice programate din fabricație să se strice mai devreme. Cum sunt păcăliți consumatorii

Se pare că firmele plantează un cod de sinucidere în electrocasnice, pentru a obliga clienții să cumpere un produs nou, înainte de expirarea garanției

Aparatele electrocasnice se defectează la scurt timp de la expirarea garanției. Să fie oare cu intenție, așa cum susține legenda urbană pe care o cunoaștem deja cu toții? Da, susține un studiu. Conspirația ar fi început în 1924, într-o cameră de hotel din Geneva, unde șefii marilor companii producătoare de becuri de iluminat s-ar fi adunat pentru a crea un cartel ilegal, dezvăluie Deutsche Welle.

La acea vreme, termenul de funcționare al unui bec era de 2500 de ore de operare. Șefii marilor firme producătoare ar fi convenit atunci să reducă această durată la 1000 de ore, pentru a vinde mai multe becuri. A fost prima oară în istoria economiei moderne când un produs a fost manipulat de toți marii jucători din piață pentru a se strica mai repede. Teoretic, becurile normale ar putea funcționa aproape veșnic. De exemplu, într-o stație de pompieri din SUA există un bec care continuă să ardă deja de 111 ani. Acest cartel al becurilor a fost doar începutul marii conspirații.

Monopolul a fost însă scos la lumină iar marii producători de becuri au ajuns în fața instanței în 1942 și obligați să plătească amenzi majore. Dar durata de viață a becurilor tot nu s-a schimbat. Producătorii au continuat să utilizeze filamente tot mai subțiri, care ard mai repede, și să ignore avansurile tehnologice. Publicul a fost mai întâi șocat de cele întâmplate, simțindu-se înșelat de aceste firme. Ceea ce nu a oprit însă companiile din diverse domenii de activitate să conceapă produse cu durată de viață limitată. Un alt produs afectat de acest fenomen au fost ciorapii de nailon pentru femei, creați în 1935. În compoziția lor erau anumite substanțe care practic îi făceau indestructibili. Un lucru rău pentru producători! Soluția: aceste substanțe nu au mai fost adăugate iar ciorapii au început să se strice rapid, spre bucuria producătorilor și în dezavantajul milioanelor de consumatoare.

Despre un așa-numit cod de sinucidere introdus în numeroase produse electrocasnice moderne se vorbește deja demult, dar posibilitățile de a dovedi acest lucru au fost mereu foarte reduse, mai ales pentru că firmele producătoare nu au oferit desigur detalii despre cum funcționează lucrurile.

Pe lângă codul de autodistrugere, producătorii folosesc și tehnica reducerii intenționate a capacității unor mărfuri: de exemplu bateriile auto (durata de funcționare ar fi redusă cu două treimi, nefiind de mirare că în Germania se vând anual 10 milioane de baterii auto) sau hard disc-urile calculatoarelor (acestea au de regulă aceleași dimensiuni, dar sunt oferite într-o aparentă varietate – 160 GB, 320 GB, 500 GB – de fapt capacitatea lor este redusă la numărul de giga trecut în fișa de produs).

O altă strategie vine de la departamentele de marketing ale producătorilor și vizează ambalajele. Acestea sunt concepute astfel încât consumatorii să nu poată extrage tot produsul din ambalaj: a se vedea sticlele de ketchup și tuburile de pastă de dinți. La alte produse, ambalajul permite utilizarea rapidă a unor cantități mai mari decât ar fi necesar, pentru ca produsul să se termine mai repede și să fie recumpărat: de exemplu la produsele de wellness.

O tehnică suplimentară care ne îndeamnă să ne cumpărăm varianta nouă a unui produs pe care deja îl avem și care încă funcționează – telefonul mobil, de exemplu – este modificarea permanentă a designului, astfel încât produsele vechi să pară mult mai urâte decât cele noi. În plus, producătorii ar folosi materiale de suprafață care se deteriorează tot mai ușor, rețin praf și zgârieturi și arată rapid tot mai rău, făcându-ne să ne gândim la o schimbare.

În fine, mai avem capcana incompatibilității: produsele vechi nu se mai potrivesc cu cele noi: aplicația cea mai nouă nu funcționează pe vechiul telefon; sau instalăm un nou sistem de operare iar vechile fișiere nu se mai deschid etc…lista ar putea continua la nesfârșit. Consecința este că, odată cu achiziționarea noului produs, ne vedem obligați să cumpărăm și alte produse suplimentare.

Toate aceste strategii se răsfrâng extrem de negativ asupra mediului înconjurător: se produce mai mult gunoi electric, se consumă mai multe materii prime valoroase, se generează mai multe emisii și substanțe nocive. Nu că, în plină dezbatere internațională pe tema protecției climei, vreun mare manager de mare companie ar vrea să pună capăt acestor practici!