Elemente care dovedesc faptul că Marea Piramidă din Egipt a fost construită de o civilizație extrem de avansată

Misterele legate de Marea Piramidă din Egipt – de pe platoul Gizeh de lângă Cairo – sunt numeroase, de altfel ca şi textele, cărţile şi relatările care fac referire la ele. Una dintre lucrările cele mai documentate în acest sens este „Amprentele zeilor”, scrisă de cercetătorul american Graham Hancock. În majoritatea acestor cărţi se prezintă – de multe ori în detaliu – structura cunoscută a Marii Piramide, supranumită şi Piramida lui Keops, precum şi alte date inedite ori referinţe complexe, cum ar fi cele din cărţile orientalistului Zecharia Sitchin („Războiul dintre zei şi oameni” etc.) sau ale egiptologului belgian Robert Bauval („Misterul constelaţiei Orion”).

În ciuda afirmaţiilor infatuate şi orgolioase ale unor savanţi contemporani, care caută să ne convingă de faptul că enormul edificiu antic a fost construit utilizând spinarea, frânghia, buşteanul, ciocanul şi dalta, alţi cercetători care dau dovadă de bun simţ şi discernământ ştiinţific recunosc fără să ezite că, cel puţin la momentul actual, cunoştinţele omenirii nu sunt suficiente pentru a permite proiectarea și execuția unei construcţii precum Marea Piramidă din Egipt.

Totuşi, ştiinţa oficială ne asigură că Piramida a fost construită în perioada Epocii Bronzului.

În conformitate cu această „cunoaştere”, trebuie să admitem că, dacă locuitorii acelor vremuri au putut proiecta şi ridică o astfel de construcţie, iar noi – cei din civilizaţia actuală – nu putem, rezultă că în realitate ne aflăm într-o epocă inferioară celei a bronzului, posibil chiar în cea de piatră, prin raport cu anticii locuitori care au ridicat Marea Piramidă! Chiar dacă prin absurd, să zicem, „au trudit peste 100 000 de oameni timp de 20 de ani” pentru a ridica acea construcţie (după cum se străduie „experţii” să ne convingă), trebuie să dăm dovadă totuşi de un minim discernământ şi să înţelegem că ridicarea Marii Piramide din Egipt nu a însemnat doar punerea unele peste altele a mai mult de două milioane şi jumătate de blocuri de granit.
Fiecare dintre aceste blocuri de granit cântăreşte între 2 şi 6 tone, fără să mai vorbim despre blocurile structurilor de rezistenţă din interiorul piramidei, care cântăresc până la 70-80 de tone unul. În plus, cercetătorii nu au descoperit nici pe departe întreaga structura interioară a Marii Piramide, ci doar bănuiesc că ea ar putea fi mult mai complexă decât se cunoaște în prezent. Această concluzie a rezultat indirect din anumite măsurători realizate cu ultrasunete și alte tehnologii sofisticate, care totuși nu au putut furniza decât informații evazive legate de complexitatea constructivă a Marii Piramide. Și atunci, dacă nu putem măcar să știm cu exactitate ceea ce se află în fața noastră, cum putem pretinde că nu sunt probleme pentru a construi acel ceva?!

Ridicarea Marii Piramide a însemnat o proiectare atât de sofisticată şi de avansată, încât inginerii constructori din prezent rămân adeseori năuciţi în fața incredibilelor soluţii inginereşti şi de rezistenţă a materialelor care au fost adoptate în realizarea planurilor acestei construcţii magnifice. Chiar și din punct de vedere tehnologic ea depășește posibilitățile actuale ale științei. Cine să fi gândit toate acestea? Să fi fost nişte fiinţe umane care, aşa după cum „ştiinţa oficială” se grăbeşte să ne asigure, tocmai părăsiseră cavernele şi ieşiseră la lumina soarelui?

Dar aceste inconsecvențe penibile de cunoaştere şi înţelegere sunt mici prin raport la reacţiile unor „savanţi” contemporani, atunci când ei se confruntă cu descoperiri extraordinare. E drept, nu toţi reacţionează în mod deplorabil şi nu toţi sunt corupţi, dar majoritatea lor este totuşi tributară concepţiei materialiste şi mai ales orgoliului, care o face să nu vadă pădurea din cauza copacilor. Astfel de fiinţe umane fac parte din categoria celor care, dacă le spui că cineva a văzut un OZN, îţi răspund că a fost de fapt planeta Venus; dacă le spui că a fost răpus un animal nemaivăzut la marginea junglei, care este o combinaţie între leu, pește, vultur şi şarpe îţi vor răspunde că este o „imposibilitate genetică” şi că să nu te mai ţii de glume, pentru că „aşa ceva nu poate să existe”; dacă le aduci dovezi concrete despre anumite artefacte antice, descoperite în locaţii inedite, ei le pun deoparte spunând că nu merită interes și pur și simplu le ignoră. În general vorbind, orice apare ca fiind o „ameninţare” pentru fragila lor concepţie asupra vieţii şi evoluţiei civilizaţiei umane pe pământ este fie ignorat, fie atacat şi discreditat foarte repede.

În ceea ce priveşte Marea Piramidă din Egipt, chiar dacă au rămas numeroase întrebări fără răspuns, uluirea noastră este totală în fața complexităţii extraordinare şi a preciziei incredibile cu care a fost realizată această structură antică din piatră. Cercetătorii trebuie să rezolve multe enigme legate de ea, pentru că aceste necunoscute au lăsat perplecşi şi chiar au năucit pe mulţi ingineri, istorici, arheologi, oameni de ştiinţă şi turişti. Printre altele, interesant e faptul că Marea Piramidă reprezintă singura structură, dintre cele 7 minuni ale lumii, care a dăinuit până în zilele noastre.

Unul dintre marile mistere actuale legate de aceasta construcţie colosală este precizia uluitoare cu care ea a fost realizată. Nimeni nu poate răspunde la această întrebare simplă: cum au fost capabili muncitorii din acea vreme să dizloce, să transporte şi să încorporeze milioane de blocuri uriaşe de granit astfel încât să rezulte aceasta precizie milimetrică? Faptul că marea Piramidă este cea mai precis aliniată construcţie de pe Pământ chiar şi în momentul prezent este pur şi simplu de neînţeles pentru oamenii de ştiinţă. Ea are fața îndreptată spre punctul cardinal Nord cu o eroare de numai de 0,05 grade. Având în vedere dimensiunile ei, această valoare frizează perfecţiunea şi ea nu poate fi reprodusă prin mijloacele tehnice actuale. Dar savanţii contemporani ne spun cu mare suficiență de sine ca oamenii din Epoca Bronzului au putut să facă asta!

Prin urmare, tehnologic vorbind, nici chiar în prezent aşa ceva nu poate fi realizat în mod identic. Şi atunci, cum – sau mai bine zis: cine? – a construit acest edificiu colosal? Cum este posibil ca o întrebare atât de simplă să rămână fără un răspuns de bun simţ sau o explicaţie, chiar dacă aceasta ar fi, să zicem, recunoaşterea de către ştiinţa modernă că nu are răspunsul adecvat la ea? Cum este posibil să pretinzi că aşa ceva a fost construit de către oamenii din acea vreme, care nu excelau în elemente tehnologice, fiind dependenţi în cele ale traiului în proporţie de 95% de perioadele de revărsare ale Nilului?

Şi totuşi, egiptologii şi ştiinţa actuală afirmă cu seninătate ca Marea Piramidă din Egipt a fost construită din ordinul faraonului Keops, pentru a rivaliza cu Piramida Roșie din Dashur (http://emhotep.net/tag/dashur/), construită de tatăl său, faraonul Sneferu. Ipotetic, se crede că Keops ar fi încredinţat vizirului său, Hemienu, sarcina de a proiecta împreună cu arhitecţii săi Marea Piramidă. Dar, pe lângă aspectele menţionate mai sus, există destule dovezi care atestă faptul că Marea Piramidă se afla pe platoul Gizeh inaintea faraonilor din Dinastia a IV (Keops a fost al doilea faraon al acestei Dinastii). În această direcție poate fi menționată analiza lui B. Mortensen asupra a patru vase intacte din perioada pre-dinastica Maadi din Egipt, care au fost gasite la baza Marii Piramide la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cercetările lui Karl Kromer, la mijlocul anilor ’70 sunt de asemenea de mare importanță în această direcție.

Spre deosebire de orice altă construcţie de anvergură din Egiptul Antic, Marea Piramidă nu are gravat sau pictat pe exteriorul sau în interiorul ei nicio referire la cei care au construit-o şi cu atât mai puţin la faraonul Keops.

Aspectul nu este doar bizar, ci de-a dreptul năucitor, ştiind cât de orgolioşi au fost faraonii, pentru a-şi lăsa gravat numele şi istoria lor posterităţii. Având în vedere grandoarea nemaivăzută şi perfecţiunea Marii Piramide, ar fi trebuit ca ea să fie înţesată cu astfel de referinţe, atât despre faraonul însuşi, cât şi despre familia sa. Şi totuşi, nimic din toate acestea nu există.

Ideea că Marea Piramidă a fost construită în timpul domniei faraonului Keops (acum aproximativ 4600 de ani) provine de la un cartuș foarte controversat, descoperit în interiorul Piramidei de către colonelul Howard Vyse și de asistenții săi, în anul 1837. Vyse a descoperit patru mici camere „de construcție” (cu inălțimi cuprinse între 0,5 metri si 1,2 metri) deasupra Camerei Regelui, ce fuseseră sigilate și care au fost deschise prin explozie cu praf de pușcă. Pe unii dintre pereții și tavanul acestor camere (care erau goale în interior) au fost găsite hieroglife stângaci realizate, cu vopsea roșie (însă doar pe blocurile din calcar), ce au fost adăugate de muncitorii din echipele de lucru. Inscripțiile includeau două cartușe (nume regale închise într-un oval): „Khufu” și „Khnum-Khufu”.

Egiptologii au luat aceste inscripții drept o confirmare a faptului că Marea Piramidă a fost construită de faraonul Khufu (Keops). Dar, așa dupa cum a fost scos în evidență mai târziu, problema cu aceste „cartușe” vizează două aspecte: 1. autenticitatea lor; 2. interpretarea corectă a acestor inscripții. Astfel, s-a atras atenția că mai nimerit ar fi să se confirme în primul rând autenticitatea cartușelor, înainte de a le interpreta „semnificația” cu o așa mare ușurință.

Controversele în privinţa autenticităţii cartuşelor au apărut încă din vremea descoperirii lor, deoarece ele conţin greşeli care de asemenea existau şi într-o carte de hieroglife („Material Hieroglyphica”), pe care colonelul Vyse tocmai o avea la el atunci când a pătruns în acele camere ascunse din Piramidă. De altfel, Vyse era deja cunoscut ca un „cal breaz” şi în privinţa altor „descoperiri” legate de artefactele Egiptului Antic, ceea ce îl discreditează şi mai mult. O probă cât se poate de clară este faptul că nepotul lui Humphries Brewer, meşterul zidar care a fost angajat de colonelul Vyse pentru a sparge şi deschide drumul prin piramidă, a declarat că a fost martor atunci când Vyse a pictat el însuşi cartuşele pe pereţii acelor camere ascunse. El a fost imediat dat afară de pe şantier de către colonel, deoarece nu a fost de acord cu „metoda” înşelăciunii pusă la cale de acesta. Referinţa este dată de Zecharia Sitchin în cartea sa “Trepte spre cer”, dar este menţionată de asemenea în unele studii de egiptologie timpurie (Perring – “The Pyramids of Giza” (1839) şi apoi chiar în cartea lui Vyse – “Operations carried out on the Great Pyramid of Giza” (1842)).

Totul s-a bazat pe orgoliul, dar şi pe relativa nepregătire şi neştiinţă în domeniu a colonelului Vyse, care nu era un expert în hieroglife, dar care dorea cu orice preţ să-şi lege numele de mari descoperiri în siturile egiptene. Acel om a făcut însă un deserviciu imens umanităţii, care din nefericire se reflectă cu putere şi în zilele noastre printr-o pătură de ignoranţă aşternută atât pe ochii savanţilor, cât şi pe cei ai populaţiei. Niciodată nu a fost mai adevărat proverbul că „un orb nu poate să conducă alţi orbi”.

Controversele legate de așa-zisele „cartușe ale lui Keops din Marea Piramidă” sunt multiple, dar analiza lor depăşeşte cadrul acestei prezentări sintetice. Ceea ce se poate spune cu siguranţă este faptul că lumea ştiinţifică a preluat imediat „descoperirea” lui Vyse şi a propagat-o mai departe, din generaţie în generaţie. Astăzi, părerea convenabilă și „de neclintit” a majorității specialiştilor este că Marea Piramidă reprezintă opera faraonului Keops, chiar dacă sunt foarte multe semne de întrebare, contradicţii, dovezi şi elemente care neagă această opinie.

Printre altele, ideea frizează și prin absurdul ei, deoarece neagă orice tradiţie de inscripţionare de până atunci, nu doar prin lipsa amplorii în prezentare, ci şi prin lipsa de respect pentru faraonul în cauză (în ideea că el ar fi fost într-adevăr cel care a ordonat construcţia Piramidei). Menționarea rudimentară, „ascunsă” și cumva „chinuită” a numelui unui mare faraon, pe doi-trei pereți ai unor camere foarte mici și goale dintr-o construcție monumentală despre care se spune că i-ar aparține, este cel puțin hilară. Cu toate acestea, ea a fost de ajuns pentru ştiinţa din secolul al XIX-lea şi pentru cea contemporană pentru a prelua „pe tavă” acea informaţie aşa-zis „adevărată” şi a o implementa mai apoi în mod sistematic în minţile oamenilor, prin intermediul mass-media. O astfel de acțiune era mult mai convenabilă decât aceea prin care să se recunoască faptul că nu se știe cine a construit cea mai mare clădire de pe Pământ.

Articol relatat de portalul Editura Daksha.