Elena Udrea, măsuri de SIGURANTA suplimentare după extrădarea lui Radu Mazăre!
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea și-a luat măsuri de siguranță suplimentare după extrădarea lui Radu Mazăre! Speriată de ce a pățit în Madagascar omul care a condus Constanța, Udrea a făcut acum o nouă cerere de azil politic. Cel puțin așa a anunțat iubitul ei în timp ce se afla într-un club de fițe din Capitală. Adrian Alexandrov a precizat că Udrea dorește să aibă statut de refugiat permanent, ceea ce o scutește de orice emoție.
“A mai făcut un fel de cerere pentru azil politic, să aibă statut permanent de refugiat”, a spus Adrian Alexandrov pentru wowbiz. Acesta a fost completat chiar de avocatul Elenei Udrea care a anunțat cu exactitate ceea ce doreşte fostul ministru al Turismului. Veronel Rădulescu, omul care îi apără interesele lui Udrea a precizat că este vorba de o cerere mai veche formulată de aceasta, dar care acum a ajuns într-o nouă etapă.
„Nu e o nouă cerere, e o nouă etapă. E vorba de aceeași cerere formulată anul trecut, dar e în a patra etapă, în sensul că inițial fusese respinsă, a fost atacată această decizie la Tribunalul pentru Migrație din Costa Rica, tribunalul a restituit cererea către Comisia de Migrație pentru a fi reanalizată. Comisia din nou a respins-o, iar acum iar se desfășoară o cale de atac împotriva deciziei Comisiei de Migrație.
Marcată de pățania lui Mazăre în Madagascar
A fost deja audiată Elena Udrea, urmează doar să se pronunțe tribunalul pe cererea dumneaei. Din câte știu eu, în prima parte a lunii iunie vom avea o decizie”, a declarat Veronel Rădulescu. Avocatul Elenei Udrea a recunoscut că fostul ministru al turismului a rămas marcată de ceea ce i s-a întâmplat lui Radu Mazăre în Madagascar. „Nu s-a speriat de extrădare. A fost și dumneaei marcată de modalitatea în care s-au desfășurat procedurile din Madagascar.
Din punctul meu de vedere, procedura respectivă a fost cel puțin ciudată, dacă nu atipică”. Veronel Rădulescu a adăugat însă că Elenei Udrea nu i s-ar putea întâmpla așa ceva pentru că „nu are niciun mandat de reținere, de arestare sau vreun mandat de executare a vreunei pedepse”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: