Emi, băiatul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, s-a trezit. Primele sale cuvinte: „M-a înjunghiat în spate. Nu știu de ce”
Medicii craioveni au confirmat că tânărul de 19 ani a fost deconectat de la aparatul de ventilație, iar în acest moment pacientul respiră spontan. Surse medicale spun că băiatul ar fi reușit să spună câteva cuvinte. Emi nu știe că prietena lui, Melis, a murit.
Echipa de medici care se ocupă de pacientul Emanuel Bădică a reușit să-l deconecteze pe acesta de la aparatul de ventilație mecanică, în condiții de siguranță.
„Pacientul este în continuare în stare critică, cu prognostic rezervat, cu tratament complex şi susținut de terapie intensivă. În cursul zilei de azi s-a redus sedarea pentru o evaluare neurologică completă, s-a decis apoi deconectarea de la aparatul de ventilație mecanică, în condiții de siguranță. La momentul actual, pacientul respira spontan, cu necesar suplimentar de oxigen, este permanent supravegheat și monitorizat, evoluția lui fiind imprevizibilă, aflându-se în continuare în zona de risc.
Pacientul rămâne în continuare în stare critică, în zona de risc şi cu prognostic rezervat!”, au transmis reprezentanții Spitalului de Urgență din Craiova într-un comunicat de presă.
Conform mai multor surse medicale, Emi, cum îi spun prietenii, a avut puterea să spună câteva cuvinte. „A răspuns când a fost întrebat cum se numește. Își amintește ce s-a întâmplat. A spus… Eram pe bancă, ne uitam pe telefon. M-a înjunghiat în spate, nu știu de ce, habar n-am cine e… cam acestea au fost cuvintele lui. A vorbit greu, dar a vorbit, din fericire”, au declarat surse medicale.
Emi nu știe că prietena lui, Melis, a murit.
Tânărul nu poate fi deocamdată audiat de polițiști pentru că starea lui este în continuare extrem de gravă. Emi a pierdut peste 4 kilograme de sânge și multe organe i-au fost grav afectate.
Elevul de 17 ani care l-a înjunghiat a susținut în fața anchetatorilor că Emi ar fi fost cel care a început scandalul și, mai mult, i-ar fi dat o palmă și un pumn în abdomen.
Emanuel Bădică este pasionat de chitară, a absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova, iar acum era student la Facultatea de Informatică. Tânărul era prieten cu Melis de aproape două luni.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: