GENERALNOUTATI

ENIGMELE URIAȘILOR DESCOPERIȚI ÎN ROMÂNIA: “SCHELETELE STAU ȘI ACUM ASCUNSE PUBLICULUI”

uriasi

Giganții sunt doar niște ființe mitologice sau  chiar au existat cu adevărat?  Pentru mulți dintre noi, prima variantă pare cea reală. Totuși, pe teritoriul țării noastre au fost făcute câteva descoperiri colosale care vă vor schimba complet părerea.  Vorbim despre unul dintre cele mai mai bine păstrate secrete…

În România circulă mai multe legende și povești fascinante despre uriași, porecliți “jidovi”, care au viețuit în Muntenia și Oltenia. Totuși, se spune că orice legendă conține și o fărâmă de adevăr. Referiri cu privire la existența giganților găsim în cartea “Marile taine ale omenirii”, a  lui Florin Gheorghiță.  Autorul relatează: „În zona subcarpatică a Moldovei, în afară de legende, au fost relevate şi numeroase vestigii ale locuirii unei populaţii preistorice de uriaşi”, oferindu-ne și o scurtă prezentare a descoperirilor cercetătorului băcăuan Eugen Şendrea.   Este vorba despre un mormânt descoperit pe malul Siretului, în apropierea Bacăului, în care se afla scheletul unui uriaș, dar și despre bucăți de vase mari din ceramică, descoperite în  localitățile Drăgusești și Brătila din Tazlău.  „În diferite locuri din Muntenia au fost descoperite schelete ale novacilor, însă, din păcate, cele care au fost preluate pentru cercetări paleontologice stau și acum ascunse publicului”, continuă acesta.

„ÎN ACEL CRANIU A ÎNCĂPUT CONȚINUTUL UNEI GĂLEȚI DE 5 LITRI!”

Gheorghiță povestește că, în urmă cu vreo 30 de ani,  a fost chemat de un  antropolog cunoscut din Capitală să afle dacă era veridică sau nu semnalarea existenței unor schelete de uriași în localitatea suceveană  Părhăuţi: “Un sătean mai în vârstă, care era şi pălimar la biserica din comună, mi-a relatat că a fost martor la descoperirea mai multor oase de om foarte lungi, mult mai mari decât ale oamenilor obişnuiţi, când o viitură a pârâului local a rupt o bucată dintr-un mal înalt. Sătenii din zonă le-au adunat şi, considerând că erau ale unor strămoşi îndepărtaţi, cu încuviinţarea preotului, le-au îngropat într-o margine a cimitirului de lângă biserica din centrul comunei. Am fost conduşi acolo şi ni s-a arătat movila distinctă care acoperea mulţimea de oase”. Cercetările nu au continuat întrucât “procedura deshumării ar fi fost foarte greoaie“.

Florin Gheorghiță vorbește și despre un schelet uriaș descoperit în Prahova. „În cartea «Tărâmul enigmelor », ziaristul Gabriel Tudor a redat declarațiile fostului șef de fermă D.Diaconu, din comuna Posești, Prahova, care a asistat în anul 1959 la descoperirea unui schelet de om ce ar fi avut o lungime de 3 metri. (…)  Avea un craniu foarte mare și femururi lungi de 80 de centimetri. Într-un experiment improvizat din curiozitate, în acel craniu a încăput conținutul unei găleți de 5 litri!”, explică acesta.

“NE AFLĂM  ÎN REGIUNEA GEOGRAFICĂ A VECHILOR GIGANȚI”

Referitor la giganți, istoricul Nicolae Densuşianu spunea că aceștia “formau, prin excelență, un popor de munte”, iar “în războiul ce-l avură cu Joe, noul cârmuitor pelasg, ei ridicară munţii peste munţi ca să urce în Olymp”.  În cartea  “Dacia Preistorică”, istoricul spune că giganții au locuit pe teritoriul Daciei. “Patria lor se afla pe teritoriul Daciei, lângă Iceanos Potamos, în aceeaşi regiune unde se născuseră şi fraţii lor mai mari, titanii. În epoca romană, dacii erau consideraţi ca o posteritate a vechilor titani şi giganţi. (…) Locuinţele giganţilor, după cum ne spun logografii greceşti, se aflau în regiunea muntelui Phlegra, unde se întâmplase şi lupta cea eroică cu zeii. Poetul roman Statiu, care se ocupa adeseori cu triumful lui Domițian asupra dacilor, confirma şi dânsul că memorabila Phlegra, unde se luptase giganţii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei”, relatează istoricul Nicolae Densuşianu.

Potrivit lui Densuşianu, lupta giganților s-ar fi desfășurat în zona Munților Cernei: “Pe teritoriul Ţării Româneşti, în apropiere de Cerna, se află muntele aşa numit Pregleda. (…) Este vechea Phlegra din istoria giganţilor, care, după cum ne spun autorii greci, primise numele acesta fiindcă a fost arsă de fulgerele lui Joe. Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele giganţilor o confirmă toate datele geografice ce le avem în această privinţă. Lângă Phlegra giganţilor se află peştera Avernus. Lângă poalele muntelui Pregleda se află astăzi o comună românească de moşneni, Izverna, cu o peşteră imensă, extrem de complicată și întunecoasă. (…) În crestele muntelui, de la Izverna se vede și astăzi o surpătură extraodinară și o tăietură gigantică, unică în felul său, ce se spune că a fost făcută de un uriaș. Ne aflăm așadar în regiunea geografică a vechilor giganți”.

80 DE SCHELETE DESCOPERITE ÎN CETATEA LUI BUREBISTA

O descoperire  importantă a fost făcută și la Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista, județul Giurgiu.  Subiectul a fost tratat și de site-ul american messagetoeagle.com.  Pe la începutul anilor ’50, aici au fost găsite 80 de schelete de uriași, dar și câteva calendare solare misterioase.  La aceste săpături a participat și giurgiuveanul Ioniță Florea: “Arheologii au angajat vreo 30 săteni.  Eu eram cel mai mic dintre toți, aveam vreo 18 ani. Ne plăteau cu 400.000 de lei pe zi. Eram foarte sărac, trebuia să muncesc, iar cu banii ăia puteam să cumpăr aproape un kilogram de mălai. La un moment dat, am săpat la o adâncime de doi metri și am descoperit un craniu foarte mare, de două-trei ori  mai mare decât al unui om obișnuit. I-am spus lui Dinu V. Rosetti, unul dintre arheologi, despre descoperirea mea. După ce i-am arătat craniul,toți sătenii au fost trimiși acasă. Arheologii au continuat să sape singuri. I-am văzut punând oasele într-un camipon care a plecat. Nu știu unde au fost duse…”. (sursa: Dezvaluitorul.ro)

CITESTE SI: REVOLTATOR! Un cuplu de români a fost agresat de imigranți în Franța. Cum s-a întâmplat e INCREDIBIL!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

5 comentarii la „ENIGMELE URIAȘILOR DESCOPERIȚI ÎN ROMÂNIA: “SCHELETELE STAU ȘI ACUM ASCUNSE PUBLICULUI”

  • Chestia cu scheletul urias descoperit ba intr-o pestera din Apuseni, ba pe malul Siretului sau mai stiu eu pe unde si ascunse de securitate, au fost deja demontate de mai multe ori! Relatarile despre uriasi si diferenta intre legende si istoria adevarata este alta poveste, oricum pentru oameni rationali. Cei care promoveaza astfel de texte, compilatii fanteziste de poze trucate, legenda si istorie, ar fi uimiti sa afle ca, in realitate, nu exista nici Mos Craciun si nici Iepurasul de Paste!

    Răspunde
    • Aşa cum bine zici nici tu nu prea exişti, iar poza ta este un argument… doar umbra lui Negru Mihai şi scepticismul spus pare să existe!

      Răspunde
    • Exist !!! Acuma ca am dezvaluit secretul acesta o sa imi faca si mie un articol ! B-)

      Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.