Eroii din 1989 omagiaţi de suporterii bănăţeni
Ca în fiecare an, suporterii alb-violeţi vor organiza şi săptămâna viitoare marşul devenit tradiţional dedicat memoriei eroilor anticomunişti din 1989.
Pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la acţiunile de protest contra dictaturii ceauşiste, suporterii îi invită pe timişoreni luni, 15 decembrie, să vină în Sala Aula Magna de la Universitatea de Vest pentru a viziona, cu începere de la ora 18.00, proiecţia filmului “Noi nu murim!”.
Punctul culminant al celebrărilor Revoluţiei de la Timişoara va avea loc însă miercuri, 17 decembrie, cu ocazia marşului “Eroii nu mor niciodată”. Această dată este aleasă special, 17 decembrie 1989 rămânând în coştiinţa locală ca fiind ziua când Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în timişoreni.
Punctul de plecare al marşului este Piaţa Maria, locul de unde au izbucnit manifestaţiile anticomuniste. Acţiunea va începe de la ora 19.00. Tinerii vor străbate apoi centrul oraşului, prin faţa Operei, un alt simbol al Revoluţiei. Traseul include şi Cimitirul Eroilor, locul unde sunt îngropaţi mai mulţi martiri ai Revoluţiei.
Potrivit statisticilor oficiale, evenimentele din 1989 s-au soldat la nivel naţional cu 1.104 de morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când cuplul dictatorial fugea din Bucureşti, erau înregistraţi 126 morți și 1.107 răniți. În Timişoara, în perioada 16 – 21 decembrie au fost înregistraţi 73 de morți și 296 răniți. După 22 decembrie alţi 20 de oameni au murit în oraşul de pe Bega şi alţi 77 au fost răniţi. Sursa: FrontPress.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: