Este cutremur pe scena politică din România. Lovitura supremă pentru Klaus Iohannis!
Este cutremur pe scena politică din România după ce a fost publicat clasamentul încrederii românilor în ceea ce privește personalitățile politice. În timp ce președintele Klaus Iohannis a scăzut puternic în preferințele oamenilor, un cunoscut ministru din actualul guvern ocupă prima poziție.
Personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere. Klaus Iohannis a scăzut puternic în sondaje
Alexandru Rafila este personalitatea politică în care românii ai cea mai mare încredere, se arată într-un sondaj CURS de tip omnibus.
30% din respondenți au precizat că au încredere în ministrul Sănătății, în timp ce liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, se poziționează pe locul doi cu 28 de procente.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă se află pe locul al treilea în clasamentul personalităților politice în care românii au încredere, având un procentaj de 26%.
Pe următoarele două locuri se poziționează Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi. 20% dintre respondenți au spus că au încredere în secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice (NATO), în timp ce 18% au precizat că au încredere în procurorul șef al Parchetului European.
Prezența celor doi în acest sondaj și pe aceste locuri ar putea fi datorată faptului că despre cei doi s-a tot spus că vor intra în cursa pentru președinția României, însă Laura Codruța Kovesi a negat categoric.
Klaus Iohannis s-a prăbușit în sondaje. E cu doar un procent peste George Simion
În ceea ce-l privește pe șeful statului, lucrurile nu stau deloc bine. Președintele României a scăzut în sondaje, iar acum are o cotă de încredere de 15%, asta în timp ce europarlamentarul Rareș Bogdan are o cotă de încredere de 16 procente.
Mai mult decât atât, Klaus Iohannis riscă să fie depășit în sondaje de președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion. Momentan, acesta are o cotă de încredere de 14 procente.
Amintim că acest sondaj a fost efectuat pe un eșantion de 1005 repondenți, în vârstă de 18 ani şi peste, în timp ce marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion a fost de +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%. În plus, metoda de culegere a informațiilor a fost față-în-față, la domiciliul respondenților, iar perioada de realizare a fost 13 – 22 iulie 2022.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: