Este oficial: Persoanele care beau alcool constant trăiesc mai mult
Un nou studiu arată că persoanele care beau constant alcool au şanse mai mari să trăiască mult decât cei care nu pun gura pe băutură. Cu alte cuvinte, abstinenţa creşte probabilitatea morţii premature, în comparaţie cu băutul constant, dar moderat, scrie Time.
Studiul a luat în considerare indivizii cu vârste între 55 şi 65 şi s-a desfăşurat pe o perioadă de 20 de ani, a luat în calcul toate variabilele, pornind de la statulul socioeconomic, până la nivelul de activitate fizică.
Studiul a fost organizat de psihologul Charles Holahan de la Universitatea din Texas. El a aflat că rata mortalităţii este mai mare la cei care nu beau niciodată faţă de alcoolicii ”notorii”, şi mult mai mare faţă de persoanele care beau moderat (1-3 băuturi pe zi).
Studiul s-a desfăşurat pe un eşantion de 1824 de participanţi.
O posibilă explicaţie ar fi că alcoolul face oamenii în general mai sociabili, şi networkingul social este essential pentru păstrarea sănătăţii fizice şi psihice. Persoanele care nu beau deloc au arătat semne de depresie, precum şi problem de inimă şi circulaţie. (sursa: Ziarul Financiar)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: