POLITICA

Este ORDIN de la Comisia Europeana. Se REDUC aceste PENSII

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a vorbit joi, 14 mai, despre cerințele Comisiei Europene cu privire la reforme. Conform celor spuse de Cristian Ghinea, „indexarea pensiilor” și „reducerea pensiilor speciale” se află în prim plan.

Cerințele Comisiei Europene cu privire la reforme
Cristian Ghinea a participat joi, 14 mai, la şedinţa de guvern în care au fost trasate obiectivele şi termenele pentru toţi miniştrii implicaţi în redactarea şi negocierea Planului Național de Reziliență și Relansare (PNRR) cu Comisia Europeană.

„Comisia Europeană ne-a cerut să clarificăm ambiţia cu privire la reforme. PNRR este un instrument de reformă. Pentru asta a fost inventat. Vorbim despre reforma pensiilor. Avem un deadline să trimitem legea în Parlament anul acesta şi nişte elemente care presupun indexarea pensiilor clară, bazată pe obiective statistice, nu pe decizii din pix şi pe decizii politice.

România se angajează să aibă o politică matură în această privinţa. De asemenea, reducerea pensiilor speciale în limitele pe care le permite CCR. Reforma companiilor de stat. Vom elimina acele excepţiile băgate de PSD-ALDE în anii anteriori. Vom face auditul tuturor companiilor de stat şi vom elimina numirile politice. A fost o recomandare clară a Comisiei Europene”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru B1TV.

Companiile de stat, o sursă de a aduce bani la buget
Totodată, acesta punctat că „trebuie să facem din companiile de stat o sursă de a aduce bani la buget”, ci nu „o sursă de a se scurge bogăţie din averea publică”.

„Vor fi supravegheate de către un departament special de la SGG care va face politica statului român în ceea ce priveşte companiile de stat. Vom crea această entitate la SGG care va avea indicatori de performanţă pentru toate companiile de stat şi vom avea un plan de reformă, închideri acolo unde este cazul şi legare a salariilor din conducerea companiilor de stat de obiective de performanţă.

Trebuie să facem din companiile de stat o sursă de a aduce bani la buget, nu o sursă de a se scurge bogăţie din averea publică.Legea salarizării, vom avea sporuri limitate de obiective, nu vom mai creşte anvelopa salarială la stat.

În ceea ce priveşte crearea Băncii Naţionale de Dezvoltare, avem un calendar foarte clar de creare şi de autorizare a acestei bănci şi de preluare din entităţile care deja există a unor bucăţi: mă refer la Fondul de Contragarantare, la Eximbank, la Fondul de Garantare pentru IMM-uri. Aceste entităţi care sunt compatibile cu o bancă de dezvoltare vor fi preluate”, a conchis ministrul.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.