Este teroristul de la Christchurch un susținător al lui Trump? Sau presa internațională a „deformat” intenționat adevărul?

E din ce în ce mai greu, în zilele noastre, pentru oricine încearcă să distingă adevărul de minciună. Din toate părțile vin informații și e practic imposibil să le verifici pe toate.

Rezultatul? Atât consumatorii de știri, cât și jurnaliștii care traduc cu hărnicie presa internațională, ajung de multe ori la concluzii eronate. Un exemplu îl reprezintă atacul terorist din Noua Zeelandă, de la ChristChurch. în care și-au pierdut viața zeci de musulmani.

Să vă dau un singur exemplu! Daily Mail notează: ”Trump este un simbol al identității albe reînnoite și al scopului nostru comun. Manifestul dement al teroristului din Noua Zeelandă arată că este un suporter al președintelui și ar dori să declanșeze un război civil în Statele Unite…”.

De aceeași părere sunt toate publicațiile mainstream, inclusiv cele românești. Adevărul este însă diferit, pentru că în manifestul său, teroristul răspunde nuanțat la întrebarea dacă este un suporter al lui Trump.

Răspunsul complet este acesta: ”Ca simbol al identității (rasei n.r.) albe și al scopului comun? Sigur. Ca factor de decizie și lider politic? Sfinte Dumnezeule, NU! „. Ultimele cuvinte nu apar nicăieri în presa mainstream. Să se fi grăbit atât de tare ziariștii? Cât de adevărată este, în aceste condiții, ipoteza presei că Trump este idolul teroristului din Noua Zeelandă, vă las pe dumneavoastră să vă pronunțați.

Dar dacă tot este însă vorba de „fake news” și dubla măsură pe care o folosește establishmentul globalist (presă și politicieni), o să vă pun și eu o întrebare: ce motiv au aceste publicații să cosmetizeze realitatea și să arunce anatema terorismului asupra a milioane de oameni care votează partide populiste, în condițiile în care, la fiecare atentat islamist, aceleași surse media au grijă să precizeze că terorismul nu are nimic de-a face cu islamul și musulmanii?

Nu cumva conceptele „fake news” și „responsabilitate colectivă” au devenit arme politice de care ne amintim numai când trebuie să ne lovim adversarii sau să le ]nchidem gura prin cenzura de stat?