GENERAL

Europa se zdruncină din temelii! Anunțul cumplit venit de la cel mai înalt nivel

Vera Jourova, comisarul Uniunii Europene din Republica Cehă, este de părere că blocul comunitar riscă să se prăbușească. Declarațiile sale vin pe fondul deciziei Curții Constituționale din Polonia privind prevalența le
Uniunea Europeană riscă să se prăbușească. Avertisment din partea unui comisar UE: Va trebui să reacționăm
Potrivit presei internaționale Tribunalul constituțional al Poloniei a emis o judecată privind prevalenţa legislaţiei naţionale în faţa celei europene. Din această cauză, conflictul legat de valorile fundamentale dintre euroscepticii din Varșovia și majoritatea statelor europene a escaladat.

De teama unui eventuale ieșiri a Poloniei din Uniunea Europeană, peste 100 de mii de oameni au protestat în țară în sprijinul Uniunii Europene. Pe fondul acestor întâmplări, Vera Jourova, comisarul UE din Republica Cehă, spune că întreaga Europă riscă să se prăbușească.

„Dacă nu susţinem principiul UE că norme egale sunt respectate la fel peste tot în Europa, întreaga Europă va începe să se prăbuşească”, a declarat Vera Jourova, comisarul UE din Republica Cehă.

Aceasta a mai spus că este nevoie de o intervenție imediată.

„De aceea va trebui să reacţionăm la acest nou capitol pe care curtea constituţională poloneză a început să îl deseneze”, a spus Jourova, responsabilă de valori şi transparenţă la Comisia Europeană.

Decizia urmează unor dispute prelungite şi divizive în care Polonia este acuzată de multe ţări occidentale, de autorităţi de supraveghere a drepturilor internaţionale şi de cei care afirmă că a avut loc o reducere a independenţei mass-media şi a instanţelor, precum şi o încălcare a drepturilor femeilor, migranţilor şi persoanelor LGBT de când partidul Dreptate şi Justiţie ( Partidul PiS) a câştigat puterea în 2015.

Comisia Europeană refuză din aceste motive aprobarea pentru planul de redresare şi rezilienţă al Poloniei, necesar pentru a permite Varşoviei să valorifice miliardele de euro disponibile, pe lângă alte fonduri UE, pentru susţinerea redresării din criza coronavirusului.

Asigurările oferite de premierul Mateusz Morawiecki
Premierul Mateusz Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului ori a partidului de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS), de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni.

„Noi vrem o comunitate în care să existe respect, şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră”, a spus acesta.

Tribunalul Constituţional polonez a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene.

„Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional, care a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez’”.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.