Europa, zguduita de o undă de șoc macroeconomic: Cum va fi afectată România
UE ar putea avea nevoie de mai mult de trei ani pentru a compensa o pierdere totală a aprovizionării cu gaz natural rusesc, potrivit Fitch Ratings, care avertizează că o întrerupere bruscă a livrărilor din Rusia ar trimite o undă de şoc macroeconomic în toată Europa Centrală şi de Est.
Europa Centrală şi de Est (ECE) s-ar confrunta cu un şoc macroeconomic de amploare în cazul opririi livrărilor de gaz rusesc, arată Fitch într-un raport privind impactul potenţial al raţionalizării gazelor naturale asupra ratingurilor suverane din regiune, citat de Profit.ro.
România, Polonia şi Lituania sunt cel mai puţin vulnerabile într-un astfel de scenariu, indică Fitch, deoarece au acces la surse alternative de aprovizionare sau dispun de o producţie internă semnificativă de gaze naturale.
Slovacia, Ungaria şi Cehia ar fi cel mai puternic lovite.
Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Slovenia sunt fie mai puţin expuse, fie au elaborat planuri de urgenţă.
Un astfel de scenariu s-ar reflecta în creşteri economice reduse sau chiar negative pentru ţările din regiune, care s-ar confrunta cu potenţiale consecinţe sectoriale, cu o inflaţie mai mare şi cu o presiune susţinută asupra deficitelor publice şi a nivelului datoriei.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: