GENERAL

EXCLUSIV Dezvăluire-bombă! ‘Caracatița’ care pune în pericol viața românilor – Autoritățile sunt neputincioase

Dezvăluire incendiară despre „caracatița” care pune în pericol viața românilor! Bugetul.ro a contactat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, după ce șeful ANPC, Marius Pîrvu, a afirmat că lucrează la închiderea definitivă a agenților economici care pun în pericol sănătatea cetăţenilor României.

Potrivit ANPC, chiar dacă agenţilor li se închide unitatea în care îşi desfăşoară activitatea, aceştia înfiinţează noi societăți comerciale cu care își reiau activitatea în același punct de lucru.

Astfel, autoritățile asistă neputincioase la aceste tertipuri ale agenților economici.

„Declaratia pe care Presedintele ANPC, Marius Pirvu, a facut-o in cadrul conferintei de presa de joi, 3 ianuarie 2019, s-a referit la faptul ca, in acest moment, OG21/1992 nu prevede inchiderea definitiva a activitatii agentului economic, ci doar a unitatii in care el isi desfasoara activitatea, ceea ce, din punctul de vedere al ANPC, este insuficient deoarece, in practica controalelor, s-au intalnit cazuri cand unitatea a fost inchisa definitiv, iar apoi a fost redeschisa destul de rapid sub o alta denumire de societate comerciala, dar cu aceeași proprietari și administratori, desfasurand aceeași activitate, in aceeași locație (acest lucru a fost exemplificat in conferința de presa).

Propunerea legislativa pe care o are in vedere Presedintele ANPC, Marius Pirvu, este ca societatilor comerciale care sunt sancționate pentru incalcari ale legii privind sanatatea populatiei, sa li se interzica dreptul de a mai desfasura acele activitati comerciale sub codul Caen pentru care au fost sancționate si, totodata, administratorului societatii in cauza sa i se interzica sa mai administreze activitati comerciale sub acel cod Caen, pentru o anumita perioada de timp, in funcție de gravitatea faptelor.

Dar bineînțeles ca aceste propuneri nu sint definitive, iar ele vor fi analizate temeinic de departamentul juridic si vor fi puse in transparentă decizionala pina vor lua calea adoptarii”, a transmis ANPC, pentru Bugetul.ro.

ANPC vrea să amendeze companiile în funcție de cifra de afaceri
Marius Pîrvu, președintele ANPC, a declarat, joi, că dorește amendarea companiilor în funcție de cifra de afaceri, deoarece sunt agenți economici care le râd în față inspectorilor de la Protecția Cosumatorilor.

„O nemulţumire a mea este vizavi de amenzi. (…) sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: <<scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează>>. Se plăteşte jumătate din minim, după cum ştiţi în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este”, a afirmat Marius Pîrvu. – Sursa: Bugetul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.