EXISTĂ VIAȚĂ DUPĂ MOARTE? “NU VOI UITA NICIODATĂ ACEL ZGOMOT”
“Ce se întâmplă după ce murim?” este o întrebare pe care ne-am pus-o foarte mulți dintre noi. Printre cei care au încercat să afle răspunsul s-a aflat și doctorul în filosofie Raymond Moody. “Gândiți-vă astfel: o persoană în trup spiritual este într-o poziție privilegiată în relație cu celelalte persoane din jurul său. Poate să-i vadă și să-i audă, dar ei nu o pot vedea, nici auzi. Mulți spioni ar considera aceasta o poziție de invidiat”, a relatat Moody, după ce a studiat cazurile a 150 de oameni care au reușit să “păcălească” moartea.
Doctorul în filosofie Raymond Moody a devenit extrem de cunoscut după ce a publicat cartea “Viață după viață”, în care analizează cazurile a 150 de oameni care au intrat în moarte clinică, dar au revenit la viață, sau care au ajuns foarte aproape de moartea fizică. Foarte mulți dintre aceștia au povestit că au auzit cum doctorul i-a declarat morți, după care a urmat un zumzet foarte puternic. Alții au spus că s-au simțit împăcați și foarte liniștiți. Moody prezintă, în cartea sa, și mărturii ale persoanelor care au trecut prin astfel de experiențe. “Un zgomot ca un zumzet foarte rău, îmi ieșea parcă din cap. Era extrem de greu de suportat… Nu voi uita niciodată acel zgomot”, povestește un bărbat. Un altul a spus că a auzit un fel de sonerie: “Am auzit acest zgomot brrrrr…brrrrrr… foarte ritmic. Mă adânceam mereu cu acel zgomot, acel zgomot ca de sonerie”. Oamenii au vorbit și despre un tunel pe care îl străbate sufletul, îndreptându-se spre lumină.
“Își vede propriul trup de la distanță, ca și când ar fi un spectator. (…) După o perioadă, se reculege și devine tot mai obișnuit cu condiția lui ciudată. Observă că încă are un «trup», dar unul de o natură diferită și cu puteri foarte diferite față de cel pe care l-a lăsat în urmă. (…) Deslușește spiritele unor rude sau ale unor prieteni care au murit deja și apoi îi apare în față o ființă de lumină care îi pune o întrebare, fără cuvinte, cerându-i să-și evalueze viața și arătându-i o retrospectivă a momentelor majore din viața lui. La un moment dat, i se pare că se apropie de un fel de barieră sau graniță, aparent reprezentând limita dintre viața pământească și viața de apoi. Și totuși află curând că trebuie să se reîntoarcă pe pământ. (…) Se opune pentru că se obișnuiește cu experiența sa în viața de apoi și nu vrea să se mai reîntoarcă”, scrie Moody. Acest “traseu” se bazează pe elementele comune din relatările oamenilor care au fost readuși la viață.
ÎNTÂLNIREA CU LUMINA
Raymond Moody susține că apariția “ființei de lumină” reprezintă cel mai uimitor element comun despre care vorbesc oamenii care s-au aflat în moarte clinică. “La prima apariție, această lumină este mai palidă, dar devine rapid foarte strălucitoare până când, la un moment dat, atinge o strălucire nepământească. (…) Dragostea și căldura pe care le emană sunt cu mult deasupra cuvintelor, iar acea persoană se simte complet înconjurată și cuprinsă de acestea. Simte o atracție irezistibilă față de această ființă, este în mod inevitabil atras spre ea”, relatează autorul cărții “Viață după viață”. (sursa)
CITESTE SI: Femeile care se tund, se vopsesc sau poartă pantaloni nu au voie în Catedrala Mîntuirii Neamului
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: