EXPLOZIV – TIGANUL Bercea Mondial PRODUCE CUTREMUR – ÎNCĂ 2 DENUNȚURI
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a mai făcut, săptămâna trecută, alte două denunțuri în fața procurorilor de la DNA Craiova. Unul dintre denunțuri îl vizează pe un judecător implicat în procesele familiei sale. Și care, la momentul respectiv, a atras suspiciunile breslei și, implicit, și ale mass-media.
Celălalt denunț îi vizează pe doi procurori din județul Olt. Și ei implicați, în diverse spețe, în dosare privind Clanul Bercea.
În urma unui alt denunț făcut de Bercea Mondial în urmă cu două săptămâni, judecătoarea Carmen Marinescu, fosta președintă a Tribunalului Olt, a fost arestată pentru 30 de zile.
Judecătoarea ar fi primit 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în libertate a lui Sandu Anghel, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond.
Banii au fost primiți în două tranșe, intermediar fiind avocatul Dumitru Cismaru. Prima tranșă a fost de 150.000 de euro, iar cea de-a doua, de 50.000.
După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunțarea încheierii din data de 22 septembrie 2011, respectiv în intervalul 14 — 22 decembrie 2011, judecătoarea Carmen Marinescu și Iuliu-Severus Marinescu (soțul acesteia) au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului.
În același dosar, pe data de 21 martie, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile soţul judecătoarei şi un avocat din Baroul Dolj, fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: