Fabrica japoneză care folosește calculatoare vechi de 40 de ani
Situația, care poate părea paradoxală într-o țară care beneficiază de tehnologii industriale foarte avansate, arată cât de complexă este problema digitalizării meșteșugurilor.
Japonia este o țară a contrastelor. Pe de o parte, are festivalurile tradiționale, la care localnicii sunt îmbrăcați în kimono, portul național nipon. Pe de alta, are concerte la care vedetele care „cântă” pe scenă sunt holograme. În timpul zilei, muncitorii își leagă cravatele la gât, regulamentar. Seara, însă, după ce se îmbată bine cu sake, își leagă cravatele în jurul capului, la petrecerile cu karaoke.
Acest contrast este vizibil și în companiile mai mari sau mai mici. Japonia este cunoscută pentru capacitățile sale tehnologice, prin mărci precum Sony, Sharp, Toshiba sau Panasonic. Meșteșugurile, însă, evoluează într-un ritm diferit.
Drept dovadă, iată acest scurt documentar despre fabrica de confecții Miyata Orimono, care creează haine tradiționale, țesături cu care muncitorii, fermierii și pescarii japonezi sunt familiarizați de secole. Această companie se ocupă de tot lanțul de producție, de la confecționarea firului din care se face țesătura, până la produsul final. Una dintre etapele de fabricație se bazează pe un computer vechi de aproape o jumătate de secol.
Pe această mașină mai bătrână decât internetul rulează programul de calculator folosit pentru a crea cartele perforate. Aceste cartele sunt necesare pentru a opera războaiele de țesut din fabrică. Fiecare cartelă permite crearea unei țesături cu diferite culori și modele.
Calculatorul în cauză este un Sharp MZ-80K2, lansat în Japonia și Europa la începutul anilor ’80. O evoluție a modelului MZ-80K, lansat în 1978, această mașină include toate elementele necesare pentru a funcționa: o tastatură alfanumerică, un monitor monocrom, unitatea centrală și un magnet pentru unitatea de bandă unde sunt stocate programele. Seria MZ-80K suportă mai multe limbaje de programare și mai multe sisteme de operare care pot fi încărcate în memoria RAM. Aceste calculatoare au fost înlocuite în anii ’80 de Sharp X1, apoi de celebrul Sharp X68000.
Exemplul fabricii Miyata Orimono arată contrastul dintre meșteșugurile artizanale, care folosesc tehnici vechi de secole, și anumite domenii industriale care se bazează pe tehnologii de ultimă generație. Acest computer este păstrat pentru că este singurul pe care mai rulează software-ul care controlează mașina care realizează cartelele perforate ale războaielor de țesut.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: